Immanuel Kant (1724-1804) este o figura legendara a filosofiei germane, opera sa fiind baza „revolutiei copernicane” petrecute in istoria gandirii in plina era de avant al romantismului. In volumul de fata sunt cuprinse doua eseuri foarte putin cunoscute publicului amator de filosofie, in care vom regasi gandurile filosofului privitoare la inceputuri (ale istoriei omenirii) si sfarsituri (ale lumii in general).  Scrise dupa celebra triada a „Criticilor”, textele poarta amprenta sistemului kantian de gandire, dar constituie totodata incercari remarcabile de abordare a unor subiecte de larg interes, analizate din perspectiva vesnicei clauze a „conditiilor de posibilitate”.  Orice minte umana care va incerca sa cuprinda inceputul si sfarsitul se va vedea constransa intr-un fel sau in altul de limitele pe care Kant incearca sa le expuna aici in idei cat mai simple.

 

“Istoria naturii incepe asadar cu binele, caci este lucrarea lui Dumnezeu, iar istoria libertatii cu raul, caci este lucrarea oamenilor. Pentru individ, care, in exercitiul libertatii priveste doar catre sine, o astfel de schimbare a fost o pierdere; pentru natura, ale carei scopuri sunt orientate spre oameni ca specie, a fost un castig.”