In cel de al treilea volum al memoriilor lui Ion Ioanid, cititorul va descoperi ca romanii au avut parte de doua feluri de inchi-sori: cele propriu-zise, unde autorul a stat inchis in perioada 1959–1964, si o alta mai mare, adica Romania intreaga, iremediabil deformata de regimul comunist, fata de care, pentru un detinut politic, inchisoarea cea adevarata si de toate zilele, cu infinitul sau sir de suferinte, era, paradoxal, preferabila din punct de vedere moral. Explicatia o primim chiar de la Ion Ioanid, care, alegand exilul, a cautat deplina eliberare: „S-ar putea spune ca inchisoarea a fost un fel de muzeu in care s-a pastrat o parte din mentalitatea societatii romanesti, cu calitatile si defectele ei, asa cum s-a inchegat in perioada dintre cele doua razboaie. Pusa la adapost dupa gratii si intre zidurile «muzeului», n-a suferit aceleasi deteriorari ca partea ramasa expusa intemperiilor de afara. Statuia omului de caracter pe care o admiraseram afara a ramas intacta si in inchisoarea-muzeu, unde noua, detinutilor, ne-a servit in continuare drept model“.

ION IOANID s-a nascut in 1926, la 28 martie, la mosia tatalui sau din comuna Ilovat, judetul Mehedinti. Tot acolo, in casa parinteasca, a fost botezat de preotul din sat. Nas l-a avut pe Octavian Goga, caruia tatal lui, Tilica Ioanid, i-a fost „prieten nedespartit de-a lungul intregii vieti atit de agitate a generatiei lor, de la infaptuirea Romaniei Mari si in perioada dintre cele doua razboie mondiale".
Ion Ioanid a urmat cele patru clase primare la scoala din satul natal. Liceul l-a facut la Bucuresti: primele sase clase la Colegiul National „Sf. Sava" si ultimele doua la Liceul „Spiru Haret". Bacalaureatul si l-a luat in 1944, impreuna cu absolventii liceelor din Turnu Severin, in localul scolii din comuna Sisesti, comuna in care, din cauza bombardamentelor anglo-americane, se aflau refugiati si profesori, si candidati.
In toamna aceluiasi an, din cauza invaziei sovietice, ajungind cu intirziere in Bucuresti, a pierdut termenul de inscriere la facultate. In 1945, a intrat la Facultatea de Drept, dar in anul III a fost exmatriculat din cauza „originii sociale nesanatoase".
Arestat in 1949, a fost eliberat dupa numai citeva zile, pentru ca in 1952 sa fie din nou arestat, judecat si condamnat, pentru „inalta tradare", la 20 de ani munca silnica. A fost eliberat dupa 12 ani, in 1964, in urma decretului nr. 411 de gratiere a detinutilor politici.
In 1969 a plecat in strainatate; in R.F. Germania i s-a acordat azil politic, statut de care s-a bucurat pina la moartea sa. Stabilit la Munchen, a lucrat in primul an ca muncitor necalificat. Dupa aceea, timp de douazeci de ani, pina la pensionare, a fost crainic la sectia romana a postului Radio Europa Libera. A murit pe 12 octombrie 2003, la Munchen, unde a si fost inmormintat alaturi de sotia sa, Nora Ioanid.