Cunoasterea aspectelor legate de criminalitatea informatica este un demers necesar, care a lipsit din literatura de specialitate de pana acum. Culegerea de practica intitulata Infractiuni in domeniul informatic constituie o deschidere de drum in acest sens si cuprinde hotarari pronuntate de instantele romane cu privire la faptele incriminate prin Titlul III al Legii nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, Legea nr. 365/2002 privind comertul electronic, precum si art. 215 din Codul penal in vigoare care incrimineaza, printre altele, si inselaciunea savarsita in mediul virtual.