Parintele Eusebiu Giannakakis avea harisma de a exprima intelesuri teologice adanci prin cuvinte simple. Cuvantul lui nu era niciodata fals. Reprezenta expresia si rezultatul vietii sale intru Hristos. Spre exemplu, spunea deseori: “Sa pasim pe pamant , dar sa traim in cer”. Aceasta nu era o figura de stil, ci reprezenta o experienta adevarata pentru el, fiindca, intr-adevar, traia pe pamant, dar era cetatean al cerului, “inger pamantesc si om ceresc”. De aceea, si cuvantului lui avea intotdeauna un rezultat pozitiv, misca sufletele si le facea sa-si puna problema mantuirii, conducandu-le astfel, la pocainta. Multi care l-au auzit vorbind au luat marea hotarare de a-si schimba cursul vietii si de a se apropia de Dumnezeu.  
 

Parintele Eusebiu a fost o “floare a pustiei”, asa cum multi l-au numit, rasadita in inima mult zgomotoasa a capitalei Greciei. Plecarea sa de la manastire a fost pur si simplu “o mutare din loc”, deoarece el traia in pustia cea mai dinlauntru si in isihia inimii. In ciuda programului epuizant  si a multor imprastieri, pe care i le crea slujirea in spital, nivelul duhovniciei lui era foarte ridicat.

Traia continuu prezenta lui Dumnezeu in el si se ruga neincetat. Rugaciunea pentru el era deja o stare de fapt, o permanenta atintire tainica a lui Dumnezeu. Cu grija si cu frica de Dumnezeu isi tinea mintea in priveghere duhovniceasca. Cati se apropiau de el, gustau roadele lucrarii lui sfinte, simteau langa el harul si caldura Sfantului Duh. A fost un mare luptator, un sarguincios al  Imparatiei.

Toata viata staretului, luata in detaliu, a fost o predica tacuta. Era exemplu si model de om cu viata in Hristos, deoarece traia  in el. Cuvios, fara rautate, integru, placut, smerit, plin de har si intelepciune.

Grija lui necontenita era cum sa fie pe placul lui Dumnezeu. “Noi suntem case a lui Dumnezeu, ogorul Lui...Iubirea lui Dumnezeu, care ne este daruita din belsug prin Sfintele Taine si prin slujbe, canonul personal, Rugaciunea lui Iisus si studiul cartilor patristice, spre aceasta tintesc: sa ne zideasca pe noi insine casa trainica…Sa fim neincetat cu luare aminte la noi insine. Pe lume au existat cladiri stralucitoare, asezaminte si manastiri frumoase, care s-au pustiit pentru ca nu au fost oameni drepti si cumpatati care sa le locuiasca…asadar, ajutati de harul lui Dumnezeu si de mijlocirile sfintilor, sa facem mai mult efort in a ne zidi pe noi insine. Sfintii in cer se roaga si mijlocesc pentru noi, dar si gandul si straduinta noastra sa fie cum sa ne zidim casa sufletului pe temelii sfinte, trainice, luminate, curate si fara prihana. Sa lucram cu constiinciozitate, sinceritate si devotament.”

Parintele Eusebiu era un monah adevarat, cuvios, fara rautate, templu insufletit al Mangaietorului, a devenit un pol de atractie pentru multi tineri,  care doreau sa ridice jugul bun al Domnului. Suflete care erau fermecate de  vietuirea monahala, “inaripate cu dumnezeiasca dragoste”, vedeau in persoana staretului pe acel harismatic insotitor al miresei pana in fata Sfantului Altar.

Cultiva in fiii lui duhovnicesti  duhul pacii, al optimismului si al bucuriei. In fiecare zi era coplesit de multe si serioase responsabilitati , insa, avand pace cu Dumnezeu, iradia si in exterior pacea lui interioara. Privirea, vorba, miscarile, toate marturiseau ca “Domnul pacii” Se odihnea in inima lui.

Parintele Eusebiu era foarte aspru in viata personala, ascetic si tacut. Cu toate acestea, atragea alaturi de el o multime de oameni tineri, care il iubeau si care nutreau fata de persoana lui un respect si un devotament nemarginit. Chipul lui bland, inima sa smerita, iubirea sa desavarsita, atmosfera evlavioasa pe care o crea in jurul persoanei lui, harul catehezelor sale zilnice, atrageau ca un magnet multimi de credinciosi, in marea majoritate tineri. Astfel, cercul fiilor lui duhovnicesti devotati se largea neincetat. Parintele Eusebiu, in ciuda caracterului sau introvertit si iubitor de pustie, reusise sa deschida drumuri si orizonturi stralucitoare si laminate de harul dumnezeiesc  pentru tinerii care il urmau cu o incredere totala.

Fara programe sau metode care sa impresioneze, ci, numai prin viata personala, Parintele Eusebiu devenise ca un pol de atractie pentru tinerii care cauta ceea ce este autentic, sfant, iar cand il gasesc I se dedica.

Staretul inspirat avea harisma de a exprima intelesuri teologice adanci, prin cuvinte simple. Cuvantul lui nu era niciodata fals. Reprezenta expresia si rezultatul vietii sale intru Hristos. Spre exemplu, spunea deseori: “Sa pasim pe pamant, dar sa traim in cer”.  Aceasta nu era o figura de stil, ci reprezenta o experienta adevarata pentru el , fiindca, intr-adevar, traia pe pamant, dar era cetatean al cerului, “inger pamantesc si om ceresc”. De aceea, si cuvantului lui avea intotdeauna un rezultat pozitiv, misca sufletele si le facea sa-si puna problema mantuirii, conducandu-le astfel, la pocainta. Multi care l-au auzit vorbind, au luat marea hotarare de a-si schimba cursul vietii si de a se apropia de Dumnezeu.

Participarea la slujbe, rugaciunea, lupta impotriva omului celui vechi, pocainta si viata mistica  erau, de obicei, principalele teme ale predicii lui. Nu ii placeau concesiile si atitudinea caldicica. Atragea intotdeauna atentia asupra “duhului lumesc si a vietii lumesti, care sunt ca vantul sud-vestic, care arde tot ce a fost semanat bun si sfant in suflet.” In unele momente, cuvantul lui devenea arzator, profetic. Emotia lui era evidenta cand vorbea  despre “nemarginita iubire a lui Dumnezeu” sau despre cat de mult “ranim pe Dumnezeu prin pacatele noastre”.