O nostalgie grea marcheaza poezia Emanuelei Ignatoiu-Sora. Din sertarele memoriei, scene cotidiene - de acasa, de la scoala, din vremea copilariei si a adolescentei - sunt scoase si intinse pe sfoara de rufe, la uscat. Adie din ele dorul de familia intreaga de altadata, mila de copilul care ai fost, confuzia in fata marilor schimbari din viata si din societate, socul abandonului, regrete dupa lucrurile intamplate si neintamplate. Un vers contine, distilat, intreg volumul: „as vrea sa pot spune: trecutul e o gaina careia ii retezi gatul". Dar nu, trecutul e mai curand, in acest microunivers poetic, un stol de ciori care te vaneaza neiertatoare. - Luminita Corneanu

Daca i-am da dreptate lui Radu Petrescu, ne-am impaca cu ideea ca starile noastre interioare „nu sunt decit niste aparate optice defectate imediat dupa intrebuintare", tot ceea ce vom putea obtine dupa complicatele mecanisme ale rememorarii fiind „acea unitate ritmica pe care se desfasoara imaginile noastre despre noi insine". Intr-un decor care pare sa apartina aerului comun al copilariei traite inainte si dupa Revolutie, Ingluviile Emanuelei Ignatoiu-Sora reprezinta tocmai acea colectie de imagini cu noi insine, ceea ce ramine dupa revelatia dureroasa a timpului niciodata regasit. - Cezar Gheorghe
Fragment din volum:

"pe noi ne-a prins Revolutia facand carnati
s-a incetosat un pic ecranul cu George Marinescu
au zis ai mei catre bunici
ce sa mai facem cu porcul
Jos comunismul!

era un cuvant nou
pe care mi-am propus
ca orice premianta constiincioasa
sa-l caut in dex
nu-l vazusem nici macar
cand imi dadea mama zece lei
sa imi iau eclere "