Ajunsa la cea de-a treia carte de proza, Lavinia Braniste a reusit ceva ce altii nu obtin nici pina la finalul carierei: sa aiba un personaj personal, un tip recognoscibil care navigheaza dintr-o carte in alta, cam ca Henry Chinaski al lui Bukowski, toutes proportions gardees... Iarasi, Lavinia da senzatia ca scrie foarte usor, ca pur si simplu noteaza ce i s-a intimplat peste zi, or, asta este proza cea mai «muncita» de fapt. Acest comportamentism lejer, marca Laviniei, ascunde framintari, revolte, chiar si o teorie personala a literaturii. Nu stiu daca avem in fata un roman sau proza scurta: as spune mai curind ca este harta unui teritoriu pe care autoarea il cartografiaza obsesiv si minutios. (Bogdan-Alexandru Stanescu)

Interior zero cartografiaza zona sinistra dintre noi. Orice apropiere se preschimba numaidecit in strimtorare si abuz. Oamenii sint aici meschini ori egoisti ori amindoua. De aceea, nicio comuniune nu este posibila. Lavinia Braniste surprinde tragicul acesta – de tip dostoievskian, mi se pare – nu in expresia sa monumentala, ca un Ivan Karamazov revoltat, ci in tot felul de... nimicuri aparente. Parerea mea este ca tocmai aceste mici scene de interior, faptele banale care se succeda implacabil, dau forta de convingere pe care o are cartea. (Ovidiu Pop)
Fragment din roman:

"Ei cand aud de cuvantul „sarac" parca aud de necuratul si nu stiu cum sa mai scape si sa schimbe vorba si decorul.
Sefa se duce la bar sa ceara muzica, iar barmanul ii ofera locul la laptop, sa aleaga ea de pe YouTube ce considera. Muzica e proasta, boxele sunt proaste si sunt pauze mari intre melodii, pana se mai gandeste ce sa puna. Cu toate astea, lumea s-a incumetat sa se ridice la dans. Cei cativa copii continua sa alerge bezmetic. Parintii se straduiesc sa le mai bage in gura cate ceva de mancare. Ioana Paun desface o rulada in faramite si alege din ea pentru fete ce i se pare mai bun.
Dupa niste Coco Jambo si Macarena, se trece repede la populare si Mona ma trage de maini peste masa, hai si tu, asa ca ma vad nevoita sa ma extrag de la perete si sa ma duc sa dansez. Pana si Ursu se-nvarte pe-acolo, cu pistolul intr-o mana si cu cealalta prins de cineva. Copiii au fost impinsi la mijloc. Ma prind in hora cu vampirii si cu piratii si se-mpiedica toti de mine, ii incurc teribil. Si-au infipt ghearele in umerii mei, si cel din stanga, si cel din dreapta, iar eu imi concentrez toata energia pe a nu ramane in urma. Hora dureaza o vesnicie. Imi jur in barba ca urmatorul Craciun nu va mai fi asa."