Atunci cand, la inceputul anilor '70, am inceput sa strang aceste eseuri, toate scrise in deceniul dinainte, in timpul legendarilor ani '60, era departe de a-mi fi clar ce altceva le punea in legatura unele cu altele, in afara de faptul ca eu le scrisesem. Unele erau despre Indonezia, unde lucrasem mai multi ani, unele erau despre ideea de cultura, o obsesie a mea, altele erau despre religie, politica, timp si evolutie, iar unul, care probabil ca avea sa devina cel mai faimos sau, poate, cel mai infam (i-a redus atat pe marxisti, cat si pe intelectualii progresisti, la balbaieli furioase) era un text mai degraba extravagant despre semnificatia mai profunda a luptelor de cocosi in randul balinezilor. Reuseau ele sa alcatuiasca ceva: o teorie? Un punct de vedere? O abordare? Nu aveam nici macar un titlu pentru aceasta chestie, cu atat mai putin o argumentatie.Ma gandisem sa o numesc Semnificatie si cultura, dar regretatul Marvin Kessler, care era editorul meu la Basic Books si caruia ii apartinuse de la bun inceput ideea de a-mi aduna eseurile in volum, a avut, pe buna dreptate, o parere destul de proasta despre el - eschivarea era prea evidenta, iar formularea neinspirata - si m-a indemnat sa scriu o introducere analitica extinsa in care sa imi enunt pozitia generala. I-am spus ca nu stiam ca am asa ceva. El mi-a raspuns (pe vremea aceea existau editori): O sa gasesti una. Si astfel am produs Capitolul I. Descrierea in profunzime: catre o teorie interpretativa a culturii si am descoperit atat o pozitie, cat si un motto cu care am trait de atunci incolo. Aceasta ordine inversata a lucrurilor - mai intai scrii si apoi iti dai seama despre ce scrii - poate parea ciudata sau chiar perversa, dar ea constituie, cred eu, cel putin in majoritatea cazurilor, procedura standard in antropologia culturala.