Renumitul romanist Klaus Bochmann de la Leipzig – printre altele, editorul operei Quaderni del carcere (Caietele de inchisoare) de Antonio Gramsci – si cercetatorul literar Heinrich Stiehler de la  Viena – la randul sau, autor al unei biografii a lui Panait Istrati si editorul unei traduceri in limba germana a operelor lui Istrati – au oferit o solutie concisa si bine documentata pentru sarcina asumata. Bochmann trateaza istoria fascinanta a limbii romane, care este strans legata de istoria evolutiei populatiei din zona Dunarii de Jos. El structureaza discutia in jurul chestiunii unde a aparut limba romana  si in ce masura aceasta vizeaza formarea natiunii romane.(…) Pentru problematizarea, implicita la Bochmann, a situarii in spatiu a romanilor, Heinrich Stiehler are, gratie ipotezei cu privire la posibila deconectare a literaturii romane de limba romana, o interpretare proprie. Prezentarea evolutiei literaturii debuteaza cu o reflectie despre spatiu, care pune la indoiala omogenitatea acestuia si, la fel ca si Bochmann, pune in discutie schimbarile de frontiera si migratiile ce constituie un fenomen suficient de frecvent in istoria romaneasca. Critic fata de anumite aspecte ale perspectivei romanesti, Stiehler elaboreaza o schita deschisa a istoriei literare, in care este evidenta interpretarea influentelor otomane, grecesti, rusesti si, in cele din urma, franceze si germane ca trasatura specifica a istoriei literaturii romane.  (Markus Bauer)

 

Pasiunea, reflectata in mod stiintific, pentru istoria limbii romane si pentru operele literare scrise in limba romana si, in acelasi timp, distanta critica fata de o abordare pur national(ist)a a obiectului de cercetare reprezinta punctele forte ale lucrarii (...). (Holger Wochele)