Lucrarea de fata, prima despre acest subiect dupa mai bine de saizeci de ani, prezinta istoria conceptului de indumnezeire de la nasterea sa ca metafora, in secolul al II-lea (cu radacini biblice), la maturizarea sa ca invatatura cu rol central in viata duhovniceasca a Bisericii Bizantine. In timp ce atrage atentia asupra bogatiei si diversitatii abordarilor patristice ale acestui subiect de la Irineu la Maxim Marturisitorul, Norman Russell ofera o prezentare pe larg a fundalului si contextului acestei doctrine, evidentiind totodata caracterul sau crestin distinct.

„Norman Russell se dovedeste un maestru in prezentarea subiectului […] El dezvaluie nu doar o buna intelegere a materialului in discutie, cat si cunoasterea lucrarilor patristice in domeniu.
Aceasta carte este o capodopera, un exemplu despre cum trebuie sa fie o discutie istorica despre dogma crestina: corecta in ceea ce priveste datele istorice si profunda din punct de vedere teologic” - Andrew Louth, The Times Higher Education Supplement

„Scopul si precizia acestei carti sunt mai presus de orice cuvant de lauda. Lucrarea de fata este un admirabil izvor de resurse.” - Anthony Meredith, The Journal of Theologial Research
Fragment din lucrare:

"3. Crestinismul ioaneic
Efes, probabil un centru al unei „scoli" pauline", este, de asemenea, caminul traditional al cercului care, la sfarsitul secolului I, a redactat Evanghelia a IV-a si Epistolele lui Ioan. Comunitatea ioaneica este mult mai necunoscuta, si mai greu de definit decat grupurile pauline. De abia in a treia Epistola, unde „presbiterul" ii scrie lui Gaius, laudandu-l pe Dimitrie si plangandu-se de atitudinea lui Diotrefes, ni se ofera niste nume ale unor membri ai acestei comunitati. Insa, printr-o analiza atenta a documentelor ioaneice, se poate reconstrui, asa cum a facut R.E. Brown (1979), o istorie plauzibila a comunitatii.
Comunitatea anterioara Evangheliei avea puternice legaturi palestiniene inradacinate in marturia oculara a Ucenicului Iubit. Evanghelia a fost scrisa in jurul anului 90 d.Hr., pe cand comunitatea fusese deja alungata din sinagogi (Ioan 9, 22), „evreii" erau opozantii sai, iar „lumea" ii reprezenta pe cei care alesesera intunericul in locul luminii. Comunitatea ioaneica divizata zugravita in Epistole apartine unei a treia etape. Acum exista doua grupuri care interpreteaza diferit hristologia si invataturile morale ale Evangheliei. Secesionistii se bazau pe hristologia inalta a celei de-a IV-a Evanghelii, cu accentul sau pe preexistenta Fiului lui Dumnezeu. Convinsi ca erau fara de pacat, credeau totodata ca aveau deja o relatie foarte stransa cu Dumnezeu. Ca o rectificare, autorul lui I Ioan subliniaza necesitatea unui comportament ghidat de norme morale si a urmarii invataturii lui Iisus cel pamantesc. Remarca sa pesimista ca lumea ii asculta pe oponentii sai (I Ioan 4, 5) sugereaza ca secesionistii se bucurau de un succes mai mare. "