promo transport gratuit ya octo desk

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

promo transport gratuit ya octombrie mob

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Card cadou
Ioana Parvulescu 2
Ioana Parvulescu 2

Ioana Parvulescu: „Cartea, un computer sofisticat caruia ii descoperi mereu nestiute posibilitati”

 

LIBRIS: In timpurile pandemice pe care le-am traversat, ati publicat romanul „PREVESTIREA”, castigator al Premiului National de Proza „Ziarul de Iasi” acordat pentru cea mai buna carte publicata in anul 2020 si nominalizat la Premiile USR pe anul 2020. O poveste despre destin, inspirata de o istorie a Vechiului Testament, o poveste despre incercarea de a gasi un rost pe lume. Ce vi s-a parut ofertant in mitul lui Iona? Este ceva relevant si adecvat vremurilor pe care le-am traversat, in care am avut senzatia ca pierdem sau mai degraba ca nu detinem atata control asupra vietilor noastre pe cat ne-am astepta?

 

IOANA PARVULESCU: Cartile au un fel de joc de lumini, diferit de la o epoca la alta, fie ea o perioada istorica sau o varsta individuala. Miezul cartii ramane acelasi, dar felul in care iese la suprafata si, in orice caz, interpretarea, difera. In asta consta si una din puterile ascunse, aproape magice ale obiectului complex pe care-l numim carte. Daca o carte straluceste doar pentru contemporani si se stinge in alta epoca, sigur nu e buna. Nu zic ca e inutila, dar ca sa fie buna trebuie sa se reactiveze de la o epoca la alta. Povestile biblice sunt asemenea carti cu putere de reaprindere in orice alt timp. Iar povestea lui Iona este cu totul speciala, pentru ca este prima in care un ales al Domnului are nemaipomenita cutezanta ca, fara explicatii, sa nu asculte. Tot traseul lui Iona e actual, pana la final, cand, dupa ce s-a supus, de fapt tot un revoltat ramane. Dar si mai mult mi-a placut ca-i prezinta pe oameni, pe corabieri, pe cei din Ninive, ca pe niste fiinte care, dupa ce fac raul, regreta si sunt gata sa se schimbe.

 

LIBRIS:  In romanul „PREVESTIREA”, si Dumnezeu isi face simtita prezenta. Cum construieste un scriitor personajul divinitatii crestine? In carte pare sa fie vorba de o voce care, in mod curios se vede, nu se aude.

 

IOANA PARVULESCU:  In ceea ce tine de Vechiul Testament avem doar premisa crestinismului. Legaturi sunt, dar de crestinism nu vorbim decat de la Iisus Christos incoace. Sa-l faci pe Dumnezeu personaj e, fara indoiala extrem de riscant si a fost una dintre multele „provocari”, ca sa folosesc limbajul de azi, ale acestui roman. Am ales solutia din Vechiul Testament, unde Domnul se aude, de cele mai multe ori, dar am adaugat ceva. Mi s-a parut ca a vedea vocea lui Dumnezeu nu e deloc greu in acest caz, in sensul ca atributele lui Dumnezeu le depasesc pe ale omului, iar intre vaz si auz sunt legaturi. Sa simplific putin, ca sa ma fac inteleasa: cand auzi, sa spunem la telefon, vocea unui om drag, il si vezi, nu? I se contureaza chipul, faptura. Cand auzi o voce necunoscuta ai totusi in minte o imagine (chiar daca ea se poate dovedi ulterior gresita, spunea un coleg, de pilda, „o voce blonda”, care se dovedea bruneta). De ce nu l-ar vedea profetii pe Dumnezeu doar auzindu-l si fara sa-l fi vazut vreodata, de ce nu i-ar vedea chiar vocea ?

 

LIBRIS:  Sunteti cunoscuta pentru eruditia si rafinamentul cu care evocati in lucrarile dumneavoastra de fictiune dar si de nonfictiune momente si  personaje din spatiul autohton, din secolul al XIX-lea si pana in perioada interbelica. Intr-un alt interviu ati sugerat ca pledati pentru cateva din valorile trecutului in speranta imbogatirii prezentului. Ce dialog mai poate exista intre spiritul Belle Epoque si  timpurile nativilor digitali? Ce ne-ar mai putea face sa ne aplecam atentia asupra Bucurestiului interbelic sau cel din perioada monarhiei lui Carol I, in afara unui interes muzeografic, pur istoric?

 

IOANA PARVULESCU:  O epoca nu devine muzeu, ea e radacina din care ies florile de azi, o radacina care tine totul laolalta. Sa fac o analogie. Ia sa ne gandim nu la epoci, ci la oameni. Sa ne inchipuim ca dumneavoastra nu va mai amintiti nimic din varstele trecute, care sunt duse la muzeu, unde nu prea intra nimeni. Nu ar insemna asta pulverizarea identitatii personale? Ati vazut, desigur, filme cu asemenea accidente, in care omul isi uita trecutul. Nu mai stii daca e bun sau rau, daca nu cumva e un criminal sau cineva care a asistat la o crima, nu mai stii daca a iubit si pe cine, daca are sau nu copii, si cate altele. Inca o data: fara trecut suntem amnezici, suntem nimeni. Despre restul nu mai spun, ca stie oricine: daca nu tii minte trecutul ii poti repeta greselile. Apoi mai e ceva: cine ne garanteaza ca suntem acum mai buni, ca nu avem ce invata de la ei? Eu in orice caz nu va pot oferi garantia asta, dimpotriva, v-as putea da nenumarate exemple pentru parerea contrara!

 

LIBRIS:  Minunatul roman „INOCENTII”, aflat in topul vanzarilor Editurii Humanitas si la cinci ani de la aparitie, publicat in 2019 in poloneza si recent in limba germana, e o poveste care se petrece in orasul copilariei dumneavostra, anume Brasovul, pe care si noi, cei de la Libris, il indragim. Ce s-a intamplat cu Casa de pe Strada Maiakovski (fosta si viitoarea Sfantu Ioan)? Ce simtiti astazi, cand va plimbati pe Strada Sfantu Ioan? Cum va raportati la spatiile familiare? Unde traiti sentimentul de acasa?

 

IOANA PARVULESCU:  Ma simt „la mine acasa” in multe locuri. Ma simt acasa in diferite carti, in conversatii telefonice sau la intalniri cu prietenii, in casa de la Brasov, care mai exista, da, a supravietuit, atat in carte, cat si in afara ei, si pe strada Sfantu Ioan si in minunatul meu oras natal. Dar ma simt acasa si in locuinta de la Bucuresti, asa mica si studenteasca cum este, ma simt minunat intr-o piesa muzicala si intr-o expozitie de pictura, pe munte si in apa marii si aproape in orice loc care nu ma alunga. Dar, primul acasa, cronologic vorbind, constanta intregii mele vieti, este casa din Brasov si ma bucur ca nu e doar o amintire, e inca vie si imi face mereu griji. 

 

LIBRIS:  In volumul DIALOGURI SECRETE ati ales 37 de autori, din literatura universala si romana, de la Homer, Seneca, la Pascal, Goethe si pana la Eminescu, Cioran sau Steinhardt pe care ati incercat sa ii cititi ca si cum ati fi facut-o pentru prima data. Ce v-a adus acest exercitiu de recastigare a unei naivitati a privirii sau poate mai degraba de fenomenologie aplicata textului? Care a fost firul rosu al selectiei de autori care, asa cum sugerati in prefata, nu sunt neaparat scriitorii preferati, dar sunt vechi prieteni din biblioteca?

 

IOANA PARVULESCU:  Este, acolo, o catedrala construita din rugaciuni. Punctul de pornire a fost o carte in care naratorul intra intr-o biserica in care erau cativa oameni si se intreba oare cum si despre ce se roaga cei de acolo? Or, raspunsul se afla in istoria literaturii. Si am pornit la cautare in literatura mare a lumii, printre autorii care conteaza. Cand citesti carti vechi dintr-o perspectiva noua, totul e nou, cartea se arata altfel. Va spuneam doar ca e un obiect complex, ca un computer sofisticat caruia ii descoperi mereu, uneori din intamplare, nestiute posibilitati.

 

LIBRIS:  Ati coordonat, ani de zile, una dintre cele mai indragite colectii de literatura de dupa  1990, Cartea de pe noptiera, la Editura Humanitas. V-ati gandit sa reluati aceasta activitate, de a coordona o colectie de literatura? Ce titluri v-ati dori reeditate pe piata de carte din Romania, din acea memorabila colectie?

 

IOANA PARVULESCU:  Va multumesc pentru apreciere, pentru ca am lucrat cu multa implicare la constructia acelui drum de carti. Nu cred sa ma mai ocup eu de o colectie, dar, spre bucuria mea, titluri de acolo sunt reluate de colectia de literatura universala de la Humanitas Fiction, coordonata de doamna Denisa Comanescu, dar si de catre alte edituri. Iar unele au intrat in seriile de autor de la Humanitas clasic sau Fiction:  Mario Vargas Llosa, Ultitkaia, Berberova, Yourcenar. Sunt, desigur, si carti care nu s-au mai reluat, pentru ca nu s-au vandut bine, desi erau foarte bune, iar de acestea imi pare rau, multe din literatura germana.

 

LIBRIS:  Ati scris poezie, eseu si tarziu ati ajuns la proza. Este acesta parcursul firesc al unui scriitor, e vorba de o gradualitate in maturizarea profesional-artistica sau a fost mai degraba o intamplare?

 

IOANA PARVULESCU:  De fapt lucrurile nu stau chiar asa, in studentie eu scriam proza si o citeam la cenaclul Junimea, condus de criticul Crohmalniceanu, si la care participau o gramada de optzecisti, incepand cu cei doi Mircea, Nedelciu si Cartarescu. Se invata meserie, ca-ntr-un atelier. Doar ca n-am putut sa public atunci cele doua romane pe care le scrisesem – nu se publica usor si nu o puteai face, daca n-aveai niste atuuri, de pilda sa fii membru de partid sau sa fii sprijinit de un membru de partid. Mai tarziu, cand as fi putut sa le public, ma aflam in alt punct al vietii si am preferat sa scriu lucruri noi.

Dar da, cred ca, cu cateva notabile exceptii, traseul care corespunde maturizarii literare este dinspre poezie spre proza. Cand scrii roman, mai ales, trebuie sa intelegi ansamblul lumii, iar asta e mai greu in tinerete, cand viziunea e fatalmente limitata de varsta la care esti si cand iti lipsesc experiente fundamentale (avansarea in varsta este una dintre ele). Eseul, de asemenea, este un gen pe care il abordezi dupa ce ai o viziune mai generala. In schimb poezia e o chestiune de suflu si de suflet, o izbucnire, un strigat, un flash, o revelatie, o poti avea foarte bine la orice varsta.

 

LIBRIS:  Sunteti profesor universitar si ati fost coautor al manualelor de limba si literatura romana publicate de Editura Humanitas. Cata receptivitate pentru lectura au generatiile de tineri pe care le-ati intalnit? Umberto Eco era mai degraba optimist atunci cand se referea la carte ca la o inventie care nu mai poate fi ameliorata, la fel ca roata. Pe de alta parte multi cercetatori care studiaza generatia Z vorbesc despre creierul vizual, multitasking, disponibilitate redusa pentru reflectie sau gandire critica. Mai este cartea, ca mediu scris, ceva care sa mai trezeasca o curiozitate in cei tineri,  pentru care prezentul e atat de ofertant si viitorul atat de nerabdator?

 

IOANA PARVULESCU:  Am sa raspund simplu: nimic nu e mai ofertant decat cartea. Generatia Z este si generatia Harry Potter. Seria asta nu a dat carti mari, intre noi fie vorba, dar a folosit o reteta pe gustul adolescentilor si, mai ales, prin publicitate si film s-a creat o moda. Se va crea, poate, si moda altor carti, a cartii pur si simplu. Am mai spus-o, cartea poate pierde batalii punctuale, mici, dar este construita in asa fel incat e imbatabila, deci, pana la urma castiga toate razboaiele. Sunt absolut convinsa de asta. E ca o bijuterie valoroasa concurata de gablonturi, de accesorii ieftine. Bijuteria, chiar daca mai discreta, rezista secole si nu rugineste, gablonturile iti iau ochii o clipa, dar se strica si se uratesc foarte repede.

 

LIBRIS:  Cat de mult v-a afectat perioada pandemiei?  V-a schimbat obiceiurile de lectura, v-a dat mai mult ragaz pentru alte proiecte?

 

IOANA PARVULESCU:  Nu in mod esential. Nu m-am imbolnavit si m-am vaccinat cat de repede am putut. Am citit, ceea ce tot un vaccin impotriva relelor lumii este.

 

LIBRIS:  Ce carti interesante si ce autori ati descoperit sau ati recitit in ultima perioada?

 

IOANA PARVULESCU:  Dintre cartile mari, recitesc chiar acum „Anna Karenina” de Tolstoi, intr-o noua traducere, iar dintre descoperiri, am citit cu pasiune in pandemie, Bill Bryson, „Corpul. Ghid pentru cei care il locuiesc”. O carte foarte speciala este un nou volum de arheologie de Catalin Pavel, „Animalele care ne fac oameni”, care vine dupa „Arheologia iubirii”. Ambele iti deschid orizontul, au umor si rigoare, autorul fiind de nivelul celor mai buni eseisti internationali, aceia care stiu sa te atraga spre domeniul lor. Aici, ca pe arca lui Noe, sunt salvate o multime de animale care l-au insotit si ajutat pe om in calatoria lui pe apele timpului. Pana la urma, arheologia, care pe mine m-a atras din copilarie, este transformarea mortii in viata.

O carte surprinzatoare este si „Divina comedie” repovestita pentru copii, o reusita deplina, mai mult nu zic, doar va indemn s-o cititi.

 

LIBRIS:  Pentru cititorii care inca nu v-au descoperit: cum o recomanda Ioana Parvulescu pe Ioana Parvulescu?

 

IOANA PARVULESCU:  Eu m-as feri de cineva care trebuie sa se recomande singur, deci n-o voi face. Insa pot sa va spun un lucru pe care l-a scris de curand o persoana necunoscuta, pe Instagram: ca romanul Inocentii a facut-o sa se reindragosteasca de viata. Stiu, poate ca unii vor ironiza formula asta simpla, directa, dar eu nu o ironizez si nu mi-as putea dori mai mult de la cititorii mei.

 



RECOMANDARI

ALTE PERSONALITATI

Noi suntem despre cărţi şi la fel este şi Newsletter-ul nostru

Abonează-te pentru a afla rapid care sunt promoţiile zilei, noutăţile şi recomandările noastre.

Ma abonez image one
Ma abonez image one