Iov

Fara Cartea lui Iov, ar exista multe pasaje din Noul Testament carora nu le-am acorda nicio atentie. Ceea ce se spune in aceasta carte este depasit desigur de cruce, dar ea insasi si interpretarea ei devin fertile tocmai prin ceea ce se spune in aceasta carte. Ceea ce ramane sterp la Iov se revarsa in fertilitatea crucii si face sa ne apara misterul ei ca ceva mult mai profund si la o scara mult mai larga.

Cu toata incercarea lui Iov, Dumnezeu a deschis calea pentru Hristos, calea pentru patimi, a dat pentru prima data un sens suferintei. Si anume com-pasiunii oamenilor, inainte ca Fiul sa fi suferit. Asa cum Ioan Botezatorul este un precursor, la fel este si Iov. Si poate ca, in toata aceasta incercare, Dumnezeu Tatal vorbeste mai mult cu Fiul decat cu Iov. Poate ca-i arata Fiului cum, prin suferinta, intelegerea lui Dumnezeu a crescut, si-i reveleaza intr-un anumit sens utilitatea patimirii sale viitoare. Aceasta nu se va epuiza niciodata in sine, ea este nu doar oferita Tatalui ca ispasire pentru cei multi, ci va transpune si alti oameni in mijlocul acestui har al suferintei si le va permite ca, impreuna cu Fiul care patimeste, sa-l inteleaga mai bine pe Tatal. Si sa-l vada, acolo unde mai inainte il cunosteau numai din auzite.

Hans Urs von Balthasar nota despre „contributia” autoarei la domeniul misticii: „Intrucat experientele si descoperirile acordate ei sunt in intregime de natura carismatica, aceste zone nu pot fi in niciun caz gasite logic sau deduse. Ele i-au fost pur si simplu date asa cum sunt. De altfel, atunci cand se construia vreun edificiu cu privire la lucrurile lui Dumnezeu, nimic nu-i repugna mai mult Adrianei decat cautarea unui punct final.” (Adrienne von Speyr si misiunea sa teologica).