Temeritatea pe care o surprinde autoarea la o seama dintre personajele sale merita sa-i fie atribuita, in egala masura, ei insesi: fiindca nu doar tema in sine, ci si universul teoretic ce o sustine revendica mult curaj. Indrazneata, autoarea evita usorul, asaltand, indiciu de clasicist autentic, permanent greul. Calitatea inalta a abordarilor teoretico-analitice, laolalta cu supletea stilistica sunt insemnele certe ale cartii, construita pe fundamentele unei teze doctorale de exceptie, sustinuta in 2018. Creatie, teorie, metateorie se gasesc permanent intretesute in structura acesteia, constituind in sine un veritabil "discurs mixt". - Valy Ceia

 

Speranta era vazuta de greci ca un rau, amestecata cu relele in cutia Pandorei (asa apare in Teogonia lui Hesiod, avand un statut indoielnic si la Pindar). Prometeu este aici, in ce priveste speranta, un crestin avant la lettre. Asa cum Prometeu il plaseaza cel dintai pe om in orizontul datator de sens al mortii, prefigurand asteptarea parousiei despre care vorbeste Apostolul Pavel si care, la randul ei, va fi transformata in concept de Heidegger, tot astfel Speranta asa cum o intelegem astazi, ca stare privilegiata, ca virtute, ca dar al divinitatii, pe care le-o aduce oamenilor abia Isus, a fost - in mit - daruita pentru prima oara omenirii, desi "oarba", de catre Prometeu, a carui mila si dragoste de oameni i-au adus chinuri groaznice. Poate ca sub aceste aspecte, si pastrand proportiile, mitul grec a presimtit religia crestina, care a fost apoi valorificata filosofic. - Sorana-Cristina Man