„Nimic rigid, inert, in bagajul intelectual al eseistului. Ideile, citatele, relatiile vin de la sine, exact cind e nevoie de ele. Sigur, spontaneitatea aceasta presupune, pe linga vocatie, o tehnica. Alexandru Paleologu stie foarte bine cum se joaca naturaletea. Eseurile lui sint causerie superioara, inaintind, a bitons rompus, printre paranteze, amintiri personale, divagatii, glume, dar coagulate totdeauna in jurul unei idei, pe care doar cine nu vrea n-o vede. Spiritelor dogmatice li se pare ca eseistul bate cimpii. Cartii despre Sadoveanu (care nu era altfel decit cea de azi, desi se ocupa de un singur scriitor) i s-a reprosat ca vorbeste doar despre trei opere sau chiar ca nu vorbeste nici despre ele, pierzindu-se in incursiuni erotologice si demonologice. Ca si cum n-ar exista – in critica, in viata – decit magistrala simtului comun pe care merg, atit de siguri pe ei, toti insii lipsiti de har si de imaginatie! Exista nenumarate drumuri si poteci, unele taind de-a dreptul, altele ocolind. Pe acestea le iubeste Paleologu. Ca sa nu mai spun ca, in aparenta badinerie din cartile lui, densitatea ideilor este incomparabil mai mare decit in atitea studii serioase si docte!“ (Nicolae Manolescu)

Cuprins: Amicus Plato… sau: „Despartirea de Noica“ • Punct pe i la Paul Zarifopol • Teatrul lui Henry de Montherlant • Functia si arta criticii • Scriitorii si critica • Mihai Ralea si spiritul critic • Despre clisee in critica • Jurnalul lui Maiorescu • Geo Bogza si nostalgia antifascismului • Martha Bibescu si jurnalul ei politic • Fisa la dosarul „Mioara“ • Critica mereu reinceputa