Locul acela salbatic, batut de vanturi, se potriveste perfect starii lui de spirit. In plus, stafia care bantuie conacul este atat de redutabila, incat i-a pus pe fuga pe toti proprietarii de dinainte. Cu toate acestea, Max constata uimit ca nu fantoma, misterioasa Doamna in Alb, ii tulbura visele,ci menajera severa si eficace, Anne Spencer.

    Ultimul lucru de care avea nevoie Anne era un nou stapan, mai ales unul atat de fermecator si de inteligent precum contele de Dravenwood, care ar putea descoperi nenumaratele secrete care se ascund la conac. Insa in timp ce urzeste tot felul de planuri diabolice pentru a se descotorosi de el, Anne se simte atrasa fara scapare de acest barbat diferit de toti cei pe care i-a cunoscut pana acum. Iar cand Max jura sa dezlege enigma Doamnei in Alb, amandoi vor fi expusi unor ispite pe cat de placute, pe atat de periculoase.

 

    “Anne sovai in fata usii inchise de la birou. Se temuse intreaga zi de acel moment, dar nu mai putea sa-l amane. Isi sterse mainile umede de sort, apoi ciocani cu precautie.

     - Intra.

    Deschise usa si patrunse in incapere. Lordul Dravenwood era asezat in spatele biroului masiv din lemn de cires. Registrele cu cheltuielile trecute si prezente ale gospodariei nu mai erau imprastiate la intamplare pe masa de lucru, ci fusesera aranjate in stive ingrijite. Unul dintre ele era deschis pe mapa de piele. In vreme ce Anne se apropia, el isi inmuie penita in calimara, intoarse pagina si incepu sa noteze din nou.

    Nu il mai vazuse niciodata atat de linistit. Cine l-ar fi vazut ar fi putut sa jure ca fusese imbracat si aranjat de cel mai priceput valet din Londra. Era proaspat ras, vesta lui cu dungi argintii si gri era incheiata sub haina, lavaliera alba ca zapada era legata intr-un nod perfect. Parul era singurul care ramasese neimblanzit, buclele rebele coborand pana deasupra gulerului apretat. Anne avu impresia ca il privea pentru prima data pe adevaratul Maximillian Burke, barbatul rece si retinut care comandase ani de zile un imperiu din spatele unui birou foarte asemanator cu cel pe care il avea acolo.

    Isi drese glasul in timp ce varful penitei continua sa scrijeleasca pagina.

    - Imi pare rau ca va deranjez, milord, dar Dickon a observat o trasura venind incoace. Nu cred ca poate sa fie decat fratele dumneavoastra.

    In ochii contelui se citea o asemenea blandete, ca pantecul i se stranse de emotie. Ar fi preferat de departe una dintre privirile lui amenintatoare.

    - Si cam ce anume ati vrea sa fac eu?

    - Nu le iesiti in intampinare?

    - Las asta in seama dumneavoastra. Aplecandu-se asupra registrului, Dravenwood isi inmuie iarasi penita in calimara. Din cate imi amintesc, ati fost la inaltime in noaptea in care am ajuns la conacul Cadgwyck."