Publicandu-i cursurile care ne-au format spiritul propriu, cautam deci in primul rand o justificare a noastra. Ideile pe care le folosim, cu care lucram astazi ca bunuri comune, le restituim, printr-asta, aceluia de la care le-am dobandit. De n-ar aduce aceasta restituire necesara decat fixarea raspantiei de la care urmeaza a fi judecat efortul filosofic al intregii epoci urmatoare, si inca publicarea acestor cursuri ar fi de un interes netagaduit. Si daca, intreprinzand postum tiparirea cursurilor lui Nae Ionescu, avem parerea de rau care izvoraste din cunoasterea lacunelor pe care le va avea opera lui tiparita fata de ceea ce a fost opera lui vie, avem totusi bucuria ca, salvand - chiar fara voia lui - din acea opera, ceea ce s-a putut salva de la pierzare, restituim culturii romanesti si celor care vin dupa noi si care nu l-au putut asculta, cea mai vie figura a culturii romanesti din al doilea patrar al veacului al douazecilea.