Republicarea monumentalei sinteze asupra istoriei romanilor a marelui savant si patriot Nicolae Iorga, la jumatate de secol de la prima sa editare, este menita sa inlesneasca specialistilor si publicului larg, dornic sa desluseasca tainele trecutului, cunoasterea si aprofundarea unei lucrari fundamentale a istoriografiei nationale, din ce in ce mai greu de procurat odata cu scurgerea anilor. Din uriasa productie stiintifica dedicata istoriei romanesti, lucrarea in discutie este cea mai intinsa, reprezentand totodata ultima sinteza elaborata de eminentul polihistor care infatiseaza devenirea poporului roman din cele mai vechi timpuri, pana spre sfarsitul perioadei interbelice, motiv suplimentar pentru a suscita o atentie particulara.

N. Iorga concepe secolul al XVIII-lea ca pe o epoca a unitatii culturale intre romani si greci, ca pe o noua sinteza istorica (tema urmarita de savant si cu alte prilejuri), anterioara aparitiei ideii de natiune. El insista in sensul detasarii de prejudecatile prezentului si pe aprofundarea spiritului epocii, pentru a putea judeca faptele cu masura lor de atunci. Asa cum s-a remarcat, Iorga evita chiar sa puna pe coperta acestui volum al sintezei sale de Epoca fanariota, gasind un subtitlu care sa exprime mai bine viziunea sa: Reformatorii.