De-a lungul a patru milenii, în existența și evoluția lor milenară (în spațiul de la nordul și sudul Dunării și circumscris Carpaților), românii și înaintașii lor, vlahii, cu o puternică asimilare a slavilor, a unor migratori și a altor populații locale - daco-romanii, dacii, traco-dacii și pre-tracii - au cunoscut multiple forme de organizare social-politică: clanul familial, gloata primitivă, obștea gentilică, tribul, uniunea de triburi, regatul și imperiul antic, obștea sătească, uniunea de obști, cnezatul, voievodatul, principatul și imperiul (medievale ori moderne), uniunea personală și reală de principate, regatul modern democratic, regatul autocratic, statul național-legionar și militarist, republica populară și cea socialistă, ca în final să se ajungă la un stat republican, care se dorește social, cu o democrație de tip occidental.

 

În principiu, noțiunea de norme juridice este greu de conceput în afara existenței unui stat, chiar dacă acesta ține de antichitate, de timpuri imemoriale. Lucrările privind Istoria dreptului românesc sau Istoria Statului și Dreptului Românesc analizează, printre altele, evoluția normelor și raporturilor juridice, a statului, a societății și a persoanelor, începând cu primul stat antic organizat și centralizat, printre care se enumeră și Regatul Daco-Get, constituit de către marele rege Burebista, în anul (aproximativ) 82 î.Hr.