Istoria taramurilor si locurilor legendare
Istoria taramurilor si locurilor legendare
Oamenii au inventat mereu taramuri imaginare de cercetat, de cucerit pentru a nu dezarma in fata ostilitatii vremurilor si a vitregiei sortii, de frica in fata maretiei coplesitoare si misterioase a naturii sau, pur si simplu, din preaplinul imaginatiei. Facand harta acelor taramuri, Umberto Eco ne invita la o calatorie prin aceste lumi, pentru a le urmari nasterea, evolutia si, uneori, disparitia. Istoria taramurilor si locurilor legendare este o carte fundamentala, in care se vor regasi nu doar intelectualii indragostiti de fantezii si studii medievale, ci si cei dependenti de legendele copilariei, aventurierii care, odata porniti in cautarea tarilor si paradisurilor imaginare, stiu ca nu doar destinatia este importanta, ci si calatoria in sine.
Fragment din volumul "Istoria taramurilor si locurilor legendare" de Umberto Eco:
"O ultima consideratie: hartile medievale nu aveau valoare stiintifica, raspundeau doar cererii de informatii fabuloase din partea publicului, cam in acelasi mod in care unele reviste cu hartie velina din ziua de azi ne demonstreaza existenta farfuriilor zburatoare, iar la televizor ni se povesteste ca piramidele au fost construite de o civilizatie extraterestra. Pe harta care se afla in Cronica din Nurnberg, datand tot din 1493, in afara de o reprezentare acceptabila din punct de vedere cartografic, mai sunt desenati si monstrii misteriosi despre care se credea ca locuiesc pe acele meleaguri.
Pe de alta parte, istoria astronomiei e bizara. Un mare materialist cum a fost Epicur cultiva o idee care a supravietuit mult timp si despre care vorbeste si Gassendi in secolul al XVII-lea, o idee prezenta in orice caz si in De rerum natura a lui Lucretius: Soarele, Luna si stelele, din multe ratiuni foarte serioase, nu pot fi nici mai mari si nici mai mici decat ni se infatiseaza simturilor noastre. Drept care, Epicur considera ca Soarele are un diametru cam de treizeci de centimetri. Si iata cum, daca unele culturi stravechi credeau intr-adevar in forma plata a Pamantului, multi dintre contemporanii nostri, in contradictie cu stadiul cunostintelor noastre istorice, inca mai considera ca anticii si medievalii credeau in Pamantul plat. De unde rezulta ca inclinatia spre legenda se gaseste mai mult de partea modernilor decat de cea a stramosilor lor. Ca sa nu pomenim de acei moderni si contemporani, mai multi decat s-ar putea crede (a se vedea Blavier 1982 si Justafre pentru o bibliografie care starneste rasul), care inca mai scriu carti impotriva ipotezei lui Copernic sau care, ca in cazul lui Voliva sustin ca Terra e un disc plat.
Fragment din volumul "Istoria taramurilor si locurilor legendare" de Umberto Eco:
"O ultima consideratie: hartile medievale nu aveau valoare stiintifica, raspundeau doar cererii de informatii fabuloase din partea publicului, cam in acelasi mod in care unele reviste cu hartie velina din ziua de azi ne demonstreaza existenta farfuriilor zburatoare, iar la televizor ni se povesteste ca piramidele au fost construite de o civilizatie extraterestra. Pe harta care se afla in Cronica din Nurnberg, datand tot din 1493, in afara de o reprezentare acceptabila din punct de vedere cartografic, mai sunt desenati si monstrii misteriosi despre care se credea ca locuiesc pe acele meleaguri.
Pe de alta parte, istoria astronomiei e bizara. Un mare materialist cum a fost Epicur cultiva o idee care a supravietuit mult timp si despre care vorbeste si Gassendi in secolul al XVII-lea, o idee prezenta in orice caz si in De rerum natura a lui Lucretius: Soarele, Luna si stelele, din multe ratiuni foarte serioase, nu pot fi nici mai mari si nici mai mici decat ni se infatiseaza simturilor noastre. Drept care, Epicur considera ca Soarele are un diametru cam de treizeci de centimetri. Si iata cum, daca unele culturi stravechi credeau intr-adevar in forma plata a Pamantului, multi dintre contemporanii nostri, in contradictie cu stadiul cunostintelor noastre istorice, inca mai considera ca anticii si medievalii credeau in Pamantul plat. De unde rezulta ca inclinatia spre legenda se gaseste mai mult de partea modernilor decat de cea a stramosilor lor. Ca sa nu pomenim de acei moderni si contemporani, mai multi decat s-ar putea crede (a se vedea Blavier 1982 si Justafre pentru o bibliografie care starneste rasul), care inca mai scriu carti impotriva ipotezei lui Copernic sau care, ca in cazul lui Voliva sustin ca Terra e un disc plat.
ANTIPOZII. Pitagoreicii elaborasera un sistem planetar complex in care Pamantul nici macar nu se situa in centrul universului. La periferie se afla si Soarele, toate sferele planetelor rotindu-se In jurul unui foc central. Printre altele, fiecare sfera producea in rotatia sa un sunet al gamei muzicale si, pentru a putea fi stabilita o corespondenta perfecta intre fenomenele sonore si cele astronomice, fusese introdusa chiar si o planeta inexistenta, Antipamantul. Acest Antipamant, invizibil din emisfera noastra, putea fi zarit doar de la Antipozi. In Phaidon, Platon sugereaza ideea ca Pamantul e foarte mare si ca noi nu ocupam decat o mica parte din el, drept care si alte neamuri ar putea trai in alte parti pe suprafata sa. Aceasta idee este reluata in sec. al II-lea i.Hr. de catre Crates din Mallos, potrivit caruia existau doua taramuri locuite in emisfera de nord si doua in cea de sud, separate de un soi de canale oceanice dispuse in cruce. Crates considera ca tinuturile meridionale erau locuite, dar nu erau accesibile din partea noastra de Pamant. In secolul I d. Hr., Pomponius Mela emitea ipoteza ca insula Taprobane (despre care vom mai vorbi) ar reprezenta un soi de promontoriu al unor taramuri meridionale nestiute. Aluzii la existenta Antipozilor apar in Georgicele lui Vergiliu, in Pharsalia lui Lucan, in Astronomica lui Manilius, in Istoria naturala a lui Plinius.
Dar vorbind despre acele tinuturi se nastea, bineinteles, intrebarea: cum puteau sa traiasca acei locuitori asa, cu capul in jos si cu picioarele in sus, fara a se prabusi in neantl. Acestei ipoteze i se opune deja Lucretius. Fireste, cei mai fermi adversari ai Antipozilor erau cei care nu recunosteau sfericitatea planetei, printre care Lactantiu si Cosmas Indicopleustes. Dar chiar si un autor de o mare intelepciune cum e Augustin nu reusea sa tolereze ideea oamenilor cu capul in jos. Asta si pentru ca, daca ar fi existat fiinte umane la Antipozi, ar fi trebuit sa se gandeasca la creaturi care nu se trageau din Adam si pe care mantuirea le-ar fi ocolit.
Totusi, inca din sec. al V-lea, Macrobius oferise argumentele sale rationale pentru a demonstra ca nu era nimic irational sa crezi in existenta unor fapturi care puteau sa traiasca in voie in cealalta parte a globului."
Dar vorbind despre acele tinuturi se nastea, bineinteles, intrebarea: cum puteau sa traiasca acei locuitori asa, cu capul in jos si cu picioarele in sus, fara a se prabusi in neantl. Acestei ipoteze i se opune deja Lucretius. Fireste, cei mai fermi adversari ai Antipozilor erau cei care nu recunosteau sfericitatea planetei, printre care Lactantiu si Cosmas Indicopleustes. Dar chiar si un autor de o mare intelepciune cum e Augustin nu reusea sa tolereze ideea oamenilor cu capul in jos. Asta si pentru ca, daca ar fi existat fiinte umane la Antipozi, ar fi trebuit sa se gandeasca la creaturi care nu se trageau din Adam si pe care mantuirea le-ar fi ocolit.
Totusi, inca din sec. al V-lea, Macrobius oferise argumentele sale rationale pentru a demonstra ca nu era nimic irational sa crezi in existenta unor fapturi care puteau sa traiasca in voie in cealalta parte a globului."
PRP: 157.51 Lei
Acesta este Prețul Recomandat de Producător. Prețul de vânzare al produsului este afișat mai jos.
133.88Lei
133.88Lei
157.51 LeiPrimești 133 puncte
Indisponibil
Descrierea produsului
Oamenii au inventat mereu taramuri imaginare de cercetat, de cucerit pentru a nu dezarma in fata ostilitatii vremurilor si a vitregiei sortii, de frica in fata maretiei coplesitoare si misterioase a naturii sau, pur si simplu, din preaplinul imaginatiei. Facand harta acelor taramuri, Umberto Eco ne invita la o calatorie prin aceste lumi, pentru a le urmari nasterea, evolutia si, uneori, disparitia. Istoria taramurilor si locurilor legendare este o carte fundamentala, in care se vor regasi nu doar intelectualii indragostiti de fantezii si studii medievale, ci si cei dependenti de legendele copilariei, aventurierii care, odata porniti in cautarea tarilor si paradisurilor imaginare, stiu ca nu doar destinatia este importanta, ci si calatoria in sine.
Fragment din volumul "Istoria taramurilor si locurilor legendare" de Umberto Eco:
"O ultima consideratie: hartile medievale nu aveau valoare stiintifica, raspundeau doar cererii de informatii fabuloase din partea publicului, cam in acelasi mod in care unele reviste cu hartie velina din ziua de azi ne demonstreaza existenta farfuriilor zburatoare, iar la televizor ni se povesteste ca piramidele au fost construite de o civilizatie extraterestra. Pe harta care se afla in Cronica din Nurnberg, datand tot din 1493, in afara de o reprezentare acceptabila din punct de vedere cartografic, mai sunt desenati si monstrii misteriosi despre care se credea ca locuiesc pe acele meleaguri.
Pe de alta parte, istoria astronomiei e bizara. Un mare materialist cum a fost Epicur cultiva o idee care a supravietuit mult timp si despre care vorbeste si Gassendi in secolul al XVII-lea, o idee prezenta in orice caz si in De rerum natura a lui Lucretius: Soarele, Luna si stelele, din multe ratiuni foarte serioase, nu pot fi nici mai mari si nici mai mici decat ni se infatiseaza simturilor noastre. Drept care, Epicur considera ca Soarele are un diametru cam de treizeci de centimetri. Si iata cum, daca unele culturi stravechi credeau intr-adevar in forma plata a Pamantului, multi dintre contemporanii nostri, in contradictie cu stadiul cunostintelor noastre istorice, inca mai considera ca anticii si medievalii credeau in Pamantul plat. De unde rezulta ca inclinatia spre legenda se gaseste mai mult de partea modernilor decat de cea a stramosilor lor. Ca sa nu pomenim de acei moderni si contemporani, mai multi decat s-ar putea crede (a se vedea Blavier 1982 si Justafre pentru o bibliografie care starneste rasul), care inca mai scriu carti impotriva ipotezei lui Copernic sau care, ca in cazul lui Voliva sustin ca Terra e un disc plat.
Fragment din volumul "Istoria taramurilor si locurilor legendare" de Umberto Eco:
"O ultima consideratie: hartile medievale nu aveau valoare stiintifica, raspundeau doar cererii de informatii fabuloase din partea publicului, cam in acelasi mod in care unele reviste cu hartie velina din ziua de azi ne demonstreaza existenta farfuriilor zburatoare, iar la televizor ni se povesteste ca piramidele au fost construite de o civilizatie extraterestra. Pe harta care se afla in Cronica din Nurnberg, datand tot din 1493, in afara de o reprezentare acceptabila din punct de vedere cartografic, mai sunt desenati si monstrii misteriosi despre care se credea ca locuiesc pe acele meleaguri.
Pe de alta parte, istoria astronomiei e bizara. Un mare materialist cum a fost Epicur cultiva o idee care a supravietuit mult timp si despre care vorbeste si Gassendi in secolul al XVII-lea, o idee prezenta in orice caz si in De rerum natura a lui Lucretius: Soarele, Luna si stelele, din multe ratiuni foarte serioase, nu pot fi nici mai mari si nici mai mici decat ni se infatiseaza simturilor noastre. Drept care, Epicur considera ca Soarele are un diametru cam de treizeci de centimetri. Si iata cum, daca unele culturi stravechi credeau intr-adevar in forma plata a Pamantului, multi dintre contemporanii nostri, in contradictie cu stadiul cunostintelor noastre istorice, inca mai considera ca anticii si medievalii credeau in Pamantul plat. De unde rezulta ca inclinatia spre legenda se gaseste mai mult de partea modernilor decat de cea a stramosilor lor. Ca sa nu pomenim de acei moderni si contemporani, mai multi decat s-ar putea crede (a se vedea Blavier 1982 si Justafre pentru o bibliografie care starneste rasul), care inca mai scriu carti impotriva ipotezei lui Copernic sau care, ca in cazul lui Voliva sustin ca Terra e un disc plat.
ANTIPOZII. Pitagoreicii elaborasera un sistem planetar complex in care Pamantul nici macar nu se situa in centrul universului. La periferie se afla si Soarele, toate sferele planetelor rotindu-se In jurul unui foc central. Printre altele, fiecare sfera producea in rotatia sa un sunet al gamei muzicale si, pentru a putea fi stabilita o corespondenta perfecta intre fenomenele sonore si cele astronomice, fusese introdusa chiar si o planeta inexistenta, Antipamantul. Acest Antipamant, invizibil din emisfera noastra, putea fi zarit doar de la Antipozi. In Phaidon, Platon sugereaza ideea ca Pamantul e foarte mare si ca noi nu ocupam decat o mica parte din el, drept care si alte neamuri ar putea trai in alte parti pe suprafata sa. Aceasta idee este reluata in sec. al II-lea i.Hr. de catre Crates din Mallos, potrivit caruia existau doua taramuri locuite in emisfera de nord si doua in cea de sud, separate de un soi de canale oceanice dispuse in cruce. Crates considera ca tinuturile meridionale erau locuite, dar nu erau accesibile din partea noastra de Pamant. In secolul I d. Hr., Pomponius Mela emitea ipoteza ca insula Taprobane (despre care vom mai vorbi) ar reprezenta un soi de promontoriu al unor taramuri meridionale nestiute. Aluzii la existenta Antipozilor apar in Georgicele lui Vergiliu, in Pharsalia lui Lucan, in Astronomica lui Manilius, in Istoria naturala a lui Plinius.
Dar vorbind despre acele tinuturi se nastea, bineinteles, intrebarea: cum puteau sa traiasca acei locuitori asa, cu capul in jos si cu picioarele in sus, fara a se prabusi in neantl. Acestei ipoteze i se opune deja Lucretius. Fireste, cei mai fermi adversari ai Antipozilor erau cei care nu recunosteau sfericitatea planetei, printre care Lactantiu si Cosmas Indicopleustes. Dar chiar si un autor de o mare intelepciune cum e Augustin nu reusea sa tolereze ideea oamenilor cu capul in jos. Asta si pentru ca, daca ar fi existat fiinte umane la Antipozi, ar fi trebuit sa se gandeasca la creaturi care nu se trageau din Adam si pe care mantuirea le-ar fi ocolit.
Totusi, inca din sec. al V-lea, Macrobius oferise argumentele sale rationale pentru a demonstra ca nu era nimic irational sa crezi in existenta unor fapturi care puteau sa traiasca in voie in cealalta parte a globului."
Dar vorbind despre acele tinuturi se nastea, bineinteles, intrebarea: cum puteau sa traiasca acei locuitori asa, cu capul in jos si cu picioarele in sus, fara a se prabusi in neantl. Acestei ipoteze i se opune deja Lucretius. Fireste, cei mai fermi adversari ai Antipozilor erau cei care nu recunosteau sfericitatea planetei, printre care Lactantiu si Cosmas Indicopleustes. Dar chiar si un autor de o mare intelepciune cum e Augustin nu reusea sa tolereze ideea oamenilor cu capul in jos. Asta si pentru ca, daca ar fi existat fiinte umane la Antipozi, ar fi trebuit sa se gandeasca la creaturi care nu se trageau din Adam si pe care mantuirea le-ar fi ocolit.
Totusi, inca din sec. al V-lea, Macrobius oferise argumentele sale rationale pentru a demonstra ca nu era nimic irational sa crezi in existenta unor fapturi care puteau sa traiasca in voie in cealalta parte a globului."
Detaliile produsului
De același autor
Review-uri
Oncescu Aurora
22/09/2020 05:57
Achiziție verificată
o carte minunată care oferă un parcurs excepțional în cultură, de la filozofie, istorie religie și știință, până
la artă, toate în jurul marilor legende ale omenirii - începând cu paradisul terestru și Atlantida.
recomand cu căldură!
a. o.
Arată mai mult
mit
24/04/2020 17:58
Achiziție verificată
Extrem de interesanta. Am fost fericita ca am gasit-o pe acest site, care este foarte bun. Si expedierea este excelenta. Bravo Libris. Multumesc.
Arată mai mult
negoitaelena
28/01/2020 15:50
Achiziție verificată
Utilă oricărui om pasionat de artă, mitologie, imagologie, filosofie, semiotică culturală, istoria mentalităților.
Arată mai mult
3 din 3 de rezultate
