„In primul rind, in Iter II Culianu avanseaza ipoteza ca gnozele antice mediteraneene provin din transformarea diteismului iudaic in plin dualism dupa caderea Templului din Ierusalim, in 70 p.C. Aceasta concluzie va constitui una dintre contributiile majore ale lui Culianu la scoala italiana de studiu al religiilor dualiste antice, patronata de Ugo Bianchi, alaturi de volumul despre Hans Jonas si de cele dedicate gnozelor apusene. In al doilea rind, in Iter II Culianu analizeaza in detaliu textele magiei renascentiste ale lui Marsilio Ficino si Giordano Bruno, ale abatelui Trithemius si ale lui Cornelius Agrippa, prezentind, precum un antropolog al fantas-melor Renasterii, elementele de baza ale operatiilor fantastice si maniera in care acestea sint intrebuintate in artele magice, ca si contextele istorice care au permis dezvoltarea acestor arte, pe de o parte, si cele care au dus la disparitia lor, pe de alta parte.” (Eduard Iricinschi)