Itinerarul unei stravechi traditii romanesti este un volum stiintific ce are ca public tinta specialistii in domeniul literaturii, al folclorului, al mitologiei, dar si cititorii neavizati care doresc sa descopere mai multe despre o datina cu radacini adanci, anterioare crestinismului.

 

Tragandu-si seva din mit, prin fiorul incantatiei si prin increderea in triumful dorintelor umanitatii, colinda are deschidere spre cosmos. Colindatorii lucreaza cu puterea gandului, a cuvantului si a muzicii, anuntand evenimente care au drept finalitate refacerea lumii si a timpului, deci mereu un nou inceput.

Fragment din volumul "Itinerarul unei stravechi traditii romanesti" de Mihaela Chiribau-Albu:

 

"Prin Transilvania se intelege o arie etnografica care depaseste limitele geografice ale acestei regiuni, alaturandu-i-se Banatul de Nord, Crisana si Maramuresul (in Maramures si Oas ponderea colindelor protocolare este redusa), in timp ce Munteniei i se subordoneaza Oltenia si Dobrogea. Colindele din Muntenia sunt din ce in ce mai putin numeroase, disparitia lor fiind socotita mai recenta decat a celor din Banatul de Sud.

Conform opiniei lui Ovidiu Barlea, „se poate banui aceasta parte a tarii colindatul celor mici a putut prelua si functia colindatului celor mari, concomitent cu alunecarea spre interpretarea colindatului drept un simplu prilej de castig".

Ceea ce uimeste in repertoriul general al colindelor protocolare este faptul ca in sate apropiate - si acest lucru ete valabil pentru toate cele trei regiuni etnografice - sunt diferente mari intre repertorii, ba chiar situatii cand intr-un sat bogatia colindelor protocolare este uimitoare, iar in altul obiceiul a fost uitat de mult (de exemplu Muntenia de campie).

Asemanarile tematice sunt indiscutabile. In ciuda numeroaselor unicate, complexul repertoriu al colindelor protocolare se dovedeste a fi destul de unitar si de bine precizat. Intre repertoriul din Sudul Transilvaniei si cel din Muntenia (valea Ialomitei si Lunca Dunarii) exista similitudini evidente. La o prima abordare a acesteo probleme, s-ar putea crede ca, odata cu ciobanii transhumanti (practicanti permanenti ai colindatului) a coborat si repertoriul de colinde romanesti. De fapt, prin miscarea lor, acestia au transmis in ambele parti colinde, aducandu-si astfel contributia la imbogatirea repertoriului localitatilor respective.

Aria de raspandire a colindelor romanesti este in masura, sa indice faptul ca, in spatiul cultural romanesc, colindele au o vechime considerabila, cu siguranta mult anterioara migratiei popoarelor, si sunt, indiscutabil, o mostenire autohtona, intarindu-se in acest fel ideile exprimate de Bogdan Petriceicu Hasdeu conform carora colinda romaneasca nu este un slavism, ci slavii au preluat-o de la romani."