Un studiu nou si convingator asupra ADN-ului umanitatii si a talentului omenirii de a crea si de a distruge

Emotii salbatice si antagonism istoric, intoleranta si cruzime, pofta de dominatie si de certitudine morala, epurari si pedepse intr-un dialog mut al statuilor spulberate. Cand societatile se impart in triburi incarcate de ravna revo­lutionara si oarbe la lectiile istoriei, convinse ca trecutul a fost iremediabil rau, distrugerea simbolurilor comune este  dirijata de setea de transcendenta si de foamea de sacru, iar  ceea ce incepe cu daramarea de statui se termina cu uciderea de oameni. Cand servesc fanteziilor grandioase ale unor tirani ca Ramses al II-lea, Iosif Vissarionovici Stalin ori Saddam Hussein, statuile domina, impresio­neaza si intimideaza. Cand functia lor este benigna, statuile ne definesc si ne sustin identitatea peste timp. Ne spun cine suntem si cine nu suntem. Ele sunt convingerile, valorile si amintirile noastre pastrate in marmura, in piatra si in metal.

 

• Hatsepsut (Teba, Egipt) 

• Nero (Colchester, Marea Britanie) 

• Athena (Palmyra, Siria) 

• Statuile lui Buddha de la Bamiyan (Bamiyan, Afganistan) 

• Hekate (Constantinopol, Imperiul Bizantin)

• Sfanta Fecioara din Caversham (Caversham, Marea Britanie)

• Huitzilopochtli (Tenochtitlan, Mexic)

• Confucius (Qufu, China)

• Ludovic al XV-lea (Paris, Franta)

• Felix Mendelssohn (Leipzig, Germania)

• Monumentul Confederat (Portsmouth, Virginia, SUA)

• Sir John A. Macdonald (Montreal, Canada)

• Edward Colston (Bristol, Marea Britanie)

• Cristofor Columb (Caracas, Venezuela)

• Cecil Rhodes (Cape Town, Africa de Sud)

• George Washington (Portland, Oregon, SUA)

• Iosif V. Stalin (Budapesta, Ungaria)

• Yagan (Perth, Australia)

• Saddam Hussein (Bagdad, Irak)

• B.R. Ambedkar (Vederanyam, India)

• Frederick Douglass (Rochester, New York, SUA)
• Khaled al Asaad
 

Daca suntem incapabili sa impartasim evenimentele din trecut ori sa le dam uitarii, sansele de a mai trai un viitor comun scad in galop. Pe masura ce coboram in spiralele urii, tot mai greu de descalcit, batjocorim idealul iubirii fata de dusmani, pe care eu il inteleg, simplu, ca respect fata de umanitatea celor cu care nu suntem de acord, mai ales cand ne aflam in conflict cu ei. Chiar daca reusim sa cadem de acord asupra faptelor istorice esentiale, nu este deloc sigur ca ne vom intelege in privinta interpretarii lor. Astfel, memoria isi dezvaluie adevarata ei natura: un dans de fragmente discordante, fiecare piesa luptandu-se sa se ataseze de un tablou convenabil, care sa dea sens trecutului, prezentului si viitorului nostru. Speranta UNESCO de a recupera Bamian ca spatiu unde alcatuirea partizana a memoriei sa fie depasita nu produce decat un abis. Este acelasi abis in care cad statuile distruse.

Traducere din limba engleza de Mihai Moroiu.