Pagini absente din Geografia literara a Romaniei sunt si cele despre Igor Isac-Oliscanescu, basarabean si banatean odinioara, bucurestean in prezent. Romanul Ivoria Belova. Patimile dupa Heidegger, poate fi o Carte a Banatului daca recunoastem locurile in care se desfasoara o buna parte a actiunii: Oravita si Ciudanovita, Calugara, Ciclova Montana, Ilidia si Gataia. - Cornel Ungureanu 

 

Am intarziat in literatura romana cu vreo 20 de ani... imi marturisea autorul. Dupa varsta biologica ar fi putut face parte din generatia lui Cartarescu. Dar, dupa cum se zice, mai bine mai tarziu decat niciodata. In afara de lucrurile vizibile mai exista in carte o epica, la fel de spectaculoasa a intelesurilor subtextuale si credem ca cititorul atent va avea placerea sa le descopere. Un roman pregnant si complex, care poate fi pus pe raftul de sus al bibliotecii, alaturi de alte carti originale, ce au aparut in ultimii ani in geografia vasta si extrem de pestrita a literaturii noastre. Presat de timp, Isac Oliscanescu trebuie sa se grabeasca sa-si definitiveze opera. - Adrian Dinu Racheiru 

 

Isac Oliscanescu scrie pictural, preferand culorile vii, tipatoare chiar, tusele tari de maniera fauvista, intr-un spectacol vizual ce refuza monotonia si griurile. Textura narativa rezultata poate fi vazuta si pipaita, are reliefuri pregnante, expresivitate de materie inchegata. El are o extraordinara finete de portretist, o mare voluptate a redarii scenelor erotice pe care le detaliaza tactil si subtil, iar in planul compozitiei flerul situatiilor relevante scenografic, savoare a dialogurilor, precum si viziune paradigmatica asupra fragmentului de istorie in care isi plaseaza romanul. Si mai are ceva esential in arta narativa - din momentul in care a introdus un personaj in scena stie ce sa faca pana la capat cu el, nu-l uita, nu-l pierde, nu-l lasa sa se stearga, regizandu-i precis aparitiile si retragerile. Fiecaruia insa ii spune partea de poveste pana la sfarsit, reusind sa-l impleteasca intr-un nod de destine, care e structura reala a acestui roman. - Vianu Muresan 

 

Evenimentul care s-a produs l-a bulversat si a iscat in sufletul lui Ilie o dorinta acuta de a tacea. De aceia a dorit sa ramana singur. Tacerea e de mai multe feluri si nu poate avea loc oriunde si oricum. E nevoie de o atmosfera speciala, care numai uneori apare. Exista o tacere la care te impinge o grava neintelegere sau impas si ai nevoie sa clarifici situatia, sa intelegi incotro sa te misti mai departe. Apoi exista o tacere ce exprima protestul impotriva absurdului existential. Dar mai exista o tacere, de care avea nevoie ca de aer Ilie, care te pune  intr-un echilibru mai mult sau mai putin rezonabil cu universul, cu energia lui nevazuta. In acele clipe de adanca revelatie  vorbele sunt de prisos, cuvintele cat de bine ar fi alese nu puteau substitui acea sublima stare de gratie, simtita. Se putea crede ca Ilidianu voia sa ramana singur ca sa se roage. Dar nu era cazul, in fata lui se afla rugaciunea intruchipata; a recunoscut-o si fericit si-a asumat-o. Pentru cateva clipe, care i s-au parut o vesnicie, a avut sentimentul ca se afla intr-un spatiu indepartat al universului, dar extrem de familiar; picaturile de apa din jur straluceau ca niste stele. Apasat de povara sacrei taceri pe care avea s-o resimta inca multe zile la rand, urcand cu lift impreuna cu detinutii, primele vorbe care au ajuns la urechile lui au fost: Abia acum am inceput sa-l inteleg pe Heidegger. Sa stii ca aveti ceva in comun: dependenta de nevazut. - Igor Isac Oliscanescu