Jane intrevede posibilitatea unei vieti linistite, insa un adevar cumplit iese la lumina, parca pentru a-i dovedi ca nu poate fi fericita, ca nu poate sa aiba parte de dragoste si sa scape de soarta ce i-a fost harazita. Rochester pare sa ascunda un secret teribil: o prezenta amenintatoare bantuie castelul sau intunecat.

    Roman al unei iubiri patimase care infrunta adversitatile pentru a-si implini destinul, „capodopera unui geniu", cum il numea William Makepeace Thackeray, Jane Eyre continua sa-si impresioneze si astazi cititorii prin abordarea profunda a unor teme cum ar fi diferentele de clasa, sexualitatea si religia in Anglia victoriana de la mijlocul secolului al XIX-lea, fiind considerat unul dintre cele mai bune romane din literatura engleza. 

 

    “Ti-am spus, cititorule, ca invatasem sa-l iubesc pe domnul Rochester. Nu puteam sa-mi inabus acest sentiment numai pentru ca el nu-mi mai dadea nici o atentie, pentru ca putea petrece ceasuri intregi in preajma mea fara sa intoarca macar o data ochii spre mine, pentru ca vedeam cum pe gandurile sale pusese stapanire o fata din lumea mare, careia nu i-ar fi placut nici macar sa ma atinga in trecere cu poala rochiei ei si care, atunci cand ochii negri si poruncitori ii cadeau din intamplare asupra mea, isi intorcea repede privirea ca de la un lucru prea de rand pentru a fi luat in seama. Nu puteam sa nu-l mai iubesc doar pentru ca eram sigura ca se va casatori in curand cu fata aceea, pentru ca citeam in fiecare zi in purtarea domnisoarei Ingram o incredere mandra in ce priveste intentiile lui fata de dansa; pentru ca in fiecare ceas descopeream la domnul Rochester un fel de curtenire care, desi foarte degajata si dand impresia ca mai mult se lasa asteptata decat asteapta, era totusi fermecatoare prin insasi nepasarea ei si irezistibila prin chiar mandria ei.

    Toate aceste lucruri nu puteau nici izgoni, nici raci dragostea, desi multe ar fi putut aduce deznadejdea si - dupa cate socotesti tu, cititorule cu atat mai mult, naste gelozia, daca o femeie ca mine ar putea totusi avea indrazneala sa fie geloasa pe una ca domnisoara Ingram. Nu, nu eram geloasa, sau cel putin nu eram decat foarte rar; suferinta mea nu putea fi talmacita prin acest cuvant. Domnisoara Ingram era mai prejos de gelozia mea; era prea inferioara spre a mi-o trezi. Iertati-mi acest aparent paradox, dar exact asta vreau sa spun. Era foarte aratoasa, dar nu era naturala; avea o infatisare frumoasa, multe talente stralucite, dar sufletul ii era sarac si inima stearpa: nici o floare nu crescuse de la sine pe acest pamant; nici un rod liber, natural, nu-l desfata prin fragezimea lui.”