Calatorie in Africa constituie primul text din literatura noastra care se structureaza in perspectiva unei teme ce depaseste proza epocii, anticipand una dintre achizitiile modernitatii; gasim aici ceea ce as numi tema povestirii ca spatiu securizant. Calatorul, deloc nepasator fata de primejdiile drumului pe mare, se instaleaza in povestire ca pentru a uita ceea ce il apasa mai mult; cand marea „ia o privire ingrozitoare“, cand „mii de ganduri ma impresura in zestimpul amurgului“, cand, la imbarcare, „ma cuprinde o jale adanca ce imi aduce descurajare in suflet si o presimtire dureroasa ce ma face a crede ca nu voi mai videa tarmurile si fiintele iubite mie“, naratorul cauta taifasul, adapostul povestirii; un adevarat labirint de povesti, pentru ratacirea fricii, e aceasta calatorie in Africa. […] Buchetiera de la Florenta si Calatorie in Africa sunt islicul si palaria prozatorului Alecsandri, ideile „vechi“ si ideile „noua“ amestecandu-se in „totul neregulat si neobicinuit“ al unui „teatru curios“ – viata si opera unui scriitor caruia posteritatea ii ramane inca datoare.