Am parcurs istoria receptarii lui Eminescu de pana la 1900 cu sentimentul ca aceasta epoca de inceput reprezinta o experienta de lectura unica, in care avem pentru inceput o eminescologie fara constiinta eminescologiei si o polarizare a valorizarilor ce nu va mai fi de regasit ulterior. Frecventarea unei astfel de etape reprezenta o sansa rara de a renunta la imaginea „noastra“ despre Eminescu si a recurge la imaginea „lor“, o ocazie de a dezamorsa stereotipiile noastre de perceptie, pentru a le putea examina pe ale altora. Recursul la aceasta imagine a contemporanilor poetului putea, desigur, sa contina si un avertisment, asa cum pe oglinda retrovizoare sta scris: obiectele vazute in oglinda pot aparea mai apropiate decat sunt in realitate. Desigur, aventura receptarii eminesciene poate fi continuata de catre fiecare nou cititor, fapt ce poate incepe, de ce nu?, prin insasi deschiderea unui volum precum cel de fata.