Intreaga opera literara a lui V. Voiculescu – versuri, proza, teatru – este organizata ca un sistem unitar de raspunsuri la o singura intrebare: Poate omul sa se transforme, sa-si schimbe conditia, sa devina intai un altul, apoi, la un alt nivel de existenta, altceva? La inceputul drumului sau in lume, lipsit de vederea lucrurilor de dincolo de lume, poate omul ajunge, prin ravna lui, sa le vada? Si cum, pe ce cai si prin ce mijloace s-ar putea dobandi ravnita vedere? Si ce inseamna a vedea? Zahei Orbul este naratiunea simbolica cea mai lipsita de speranta din literatura romana. Termenul de comparatie opus nu poate fi decat naratiunea cea mai optimista din literatura romana, povestea femeii care reinstituie ordinea in lume facandu-si singura dreptate. Vitoria Lipan, esenta si ea a unei civilizatii arhaic simbolice, reprezinta tipul antinomic fata de Zahei. Ea biruie in imanenta, Zahei esueaza in transcendenta.