De altminteri, ne asigura, mereu, autorul, tabloul societatii imediat postbelice este moral fracturat atat de cauze sociale multiple cat si de intelesuri foarte eterogene conferite evenimentelor de protagonisti. Or, in „noua realitate“ fiecare se simte indreptatit sa solicite ceva de la viata, de la istorie, de la ceilalti, si, nu chiar in ultimul rand, de la soarta. Peisajul tipologiilor umane nu este unul idilic si armonios, ci unul bazat pe dezacord, pe conflict si pe neintelegere. Ii stau cititorului, fata in fata, idealisti morali (Vasile Mogrea) care refuza orice compromis si orice umilinta, dar si vesnic adaptatii la succes, dintre care erou paradigmatic este Alexandru Vardaru. El n-are deziluzii in viata pentru ca nu-si creeaza „sperante desarte“ sau „iluzii prostesti“. Clar si raspicat, se autodefineste privindu-l cu mila, dezgust si dispret pe mutilatul neintelegator Radu Comsa: „Eu m-am socotit intotdeauna nedemn de asa-zise marile idealuri. Viata mi s-a parut mai simpla... Omul nu se sacrifica idealurilor vagi. Nu iubesc o lume imaginara; o iubesc pe cea reala! Nu una viitoare; pe cea prezenta!... stiu ca nu putem face miracole, nici in viata de toate zilele, nici in cea politica... Tot ce poti face e sa corectezi putin si treptat realitatea. Chiar patriot, sunt fara imaginatie... Ideile generoase duc la dezordine, lirismul la catastrofe!...“