Sunteţi pregătiţi pentru o poveste poliţistă care se petrece în… Elveţia? Nu sună foarte provocator, nu? Cum, întruchiparea neutralităţii, a spiritului paşnic, echilibrat, al preciziei orologiilor, a dulceţii ciocolatei şi a siguranţei bancare să fie asociată cu investigaţii pline de suspans , cu asasinate sângeroase, cu personaje dubioase şi inspectori curioşi? Pare să fie o asociaţie care are un efect comic involuntar. Tocmai destinaţia ideală a multor fugari ficţionali (sau reali), acel paradis al refugiului pe care îl caută cei care ce se simt alergaţi de propriul trecut, să devină terenul unor intrigi criminale? De ce nu, până la urmă? Lăsând la o parte stereotipiile naţionale pe care le cultivăm, în fond e de înţeles că infracţiunile nu au patrie şi sunt de regăsit chiar şi în cele mai paşnice teritorii. Să nu uităm că multe dintre romanele lui Friedrich Durrenmatt, romane cu un accent poliţist fără îndoială se petrec în Elveţia şi capătă adesea proporţii înspăimântătoare. E clar că autorul elveţian nu are nevoie de cine ştie ce premise de cadru promiţător pentru a-şi construi atmosfera, atâta timp cât se foloseşte de cu totul alte resurse pentru a-l captiva pe cititor.

Suntem aşadar în ţara bancherilor, acolo unde, într-o dimineaţă, în preajma unei localităţi obscure este găsită o maşină al cărei pasager, un poliţist, a fost împuşcat în cap. Superiorul celui decedat, comisarul Barlach îşi asumă sarcina anchetării cazului. Din cauza stării de sănătate precare, comisarul decide să ceară ajutorul tânărului şi ambiţiosului Tschanz care dovedeşte, de la primele replici un spirit de observaţie şi o capacitate de deducţie cel puţin promiţătoare. Nu trece prea mult timp şi investigaţia va dezvălui legătura dintre Schmied, victima asasinată şi un personaj important din regiune, un amfitrion obişnuit al unor reuniuni de mare clasă între personalităţi influente din întreaga lume. Tschanz vrea cu tot dinadisul să-l interogheze pe aristocratul Gastmann, pe care îl consideră autorul (cel puţin moral, dacă nu chiar de fapt) al crimei, însă superiorii tânărului anchetator par să aibă reţineri serioase în a se amesteca în cercuri atât de înalte şi influente. Nici comisarul Barlach nu pare a fi prea curios să stea de vorbă cu Gastmann, o mai veche şi dezagreabilă cunoştinţă de-a sa. Şi totuşi, mai toate firele logice ale anchetei par să conducă la conacul impunător şi la rezidentul său carismatic. Barlach pare să se simtă tot mai rău, ancheta pare să stagneze, până când bătrânul comisar va avea o întâlnire amicală cu Gastmann… întâlnire care, departe de a avea un caracter profesional şi de a se concentra pe detaliile cazului, îmbracă mai degrabă nuanţe filosofice, legate de natura crimei şi de posibilitatea înfăptuirii justiţiei. Cu toate acestea acea întâlnire reprezintă anticamera rezolvării cazului… de fapt, cazul era rezolvat demult, însă preocuparea lui Barlach se va dovedi a fi în mod secundar legată de crimă, cât mai ales de câştigarea unui pariu destul de sinistru.

Fără îndoială, vei remarca repede faptul că Durrenmatt, deşi scrie un roman centrat în jurul rezolvării unei crime, sfidează convenţiile genului poliţist. Dimensiunile romanului sunt reduse, acţiunea se petrece în Elveţia şi nu lipsesc situaţiile în care avocaţii cer mai degrabă socoteală poliţiei iar poliţiştii se dovedesc neajutoraţi. În romanul lui Durrenmatt avem de a face cu un comisar cam şifonat, aflat la apusul carierei care nici măcar nu pare prea perspicace (încă de la început Tschanz îi aduce la cunoştinţă o mulţime de detalii elementare care par să îl ia prin surprindere la modul cel mai serios pe Barlach). În fapt, riscul cel mai mare pe care şi-l asumă comisarul Barlach în ancheta sa pare să fie acela de a gusta un meniu copios la restaurant, atâta vreme cât suferă de o afecţiune la stomac posibil mortală (însă, pe cât de comic pare la prima vedere, tocmai asumarea acelui risc va desăvârşi triumful bătrânului anchetator). Cu toate acestea, reuşita lui Durrenmatt este magistrală, nu doar prin faptul de a reuşi să monteze un mister cât se poate de imprevizibil şi ingenios (orice fan al Agathei Christie se va putea declara mulţumit din acest punct de vedere), cât prin capacitatea de a da, ca şi în alte creaţii ale sale, o osatură filosofică romanului său care il apasa pe cititor chiar şi dupa ce suspansul dezvăluirii criminalului s-a evaporat.

JUDECATORUL SI CALAUL SAU - Friedrich Durennmatt – Editura Univers, 2011

Sever Gulea pentru blog.libris.ro