"Jurnal trist" aduna insemnarile din ultimii ani ai lui Katherine Mansfield. Apropiindu-se, treptat, de sfarsitul vietii, scriitoarea trece, cu luciditate, printr-un intreg proces de pregatire si transformare. Cel mai important gand, care nu-i da pace nici macar o clipa, este acela de a scrie.
    Katherine Mansfield a murit ingrozitor de tanara de tuberculoza, in 1923, la treizeci si patru de ani, iar istoria postuma a operei ei este una complicata si dramatica. Jurnalul ei a fost publicat postum intr-o editie ingrijita de sotul ei, John Middleton Murry, care a ignorat rugamintea lasata de ea cu limba de moarte de a distruge si arde tot ce scrisese.
    Jurnal trist ne dezvaluie o eroina vulnerabila, izolata si tragica, dar si o voce vie, puternica, sarcastica sau rautacioasa pe alocuri. Nevoita sa se mute permanent dintr-o tara in alta din cauza sanatatii subrede, Katherine Mansfied n-a avut parte de o casa a ei, n-a avut parte nici de bani si a fost chinuita mereu de obsesia scrisului. Uneori isi imagineaza o viata plina de iubire, sanatate, stabilitate, chiar si de copii (reali sau imaginari, copiii populeaza paginile jurnalului ei) si se bucura de ce e in jurul ei. Alteori, e la mana bolii, singuratatii si fricii. Vrea „sa scrie si sa castige bani”. Dar, mai presus de toate, vrea sa fie o scriitoare adevarata: „Imi doresc o gradina, o casuta, iarba, animale, carti, tablouri, muzica. Si, ca rod al tuturor acestora, ca expresie a tuturor acestora, doresc sa scriu.” La cateva saptamani dupa ce a pus pe hartie aceste randuri, Katherine Mansfield a murit.
     A ramas in istoria literaturii ca una dintre marile scriitoare moderniste ale secolului XX. Buna ei prietena Virginia Woolf scria in propriul ei jurnal ca singura proza care i-a starnit vreodata gelozie este cea a lui Katherine Mansfield