Jurnalul unui pusti Vol.8: Ghinion cu carul
De (autor): Jeff Kinney
Jurnalul unui pusti Volumul 8: Ghinion cu carul
Cartile din seria Jurnalul unui pusti s-au vandut in peste 250 de milioane de exemplare in toata lumea, au fost traduse in 60 de limbi si sunt citite in 140 de tari.
Pentru Greg Heffley lucrurile nu merg prea bine. Prietenul lui cel mai bun, Rowley Jefferson, l-a abandonat si gasirea unor noi prieteni nu e deloc o munca usoara. Ca sa-si schimbe norocul, Greg se hotareste sa se lase pe mana destinului. Poate o bila magica sa-i schimbe lui Greg soarta sau viata lui va fi de-acum incolo un lung sir de ghinioane?
Nu am tinut un jurnal cand am fost mic, dar imi doresc sa o fi facut. Insa am avut un jurnal pe la 28 de ani, ca sa ma motiveze sa lucrez la benzile mele desenate. Scriam cateva randuri in el, mai adaugam un desen, mai scriam cateva randuri, apoi iar un desen si de acolo m-am inspirat pentru Jurnalul unui pusti. - Jeff Kinney
In lumea editoriala, Kinney e asemenea unui star rock. - Backseat Book Club
Una dintre cele mai de succes serii publicate vreodata. - Washington Post
O lectura savuroasa pentru toti cei care sunt in cautarea unei carti amuzante. - School Library Journal
Descopera seria Jurnalul unui pusti.
Descopera seria Jurnalul unui pusti.
-5%
PRP: 42.42 Lei

Acesta este Pretul Recomandat de Producator. Pretul de vanzare al produsului este afisat mai jos.
40.30Lei
40.30Lei
42.42 LeiPrimesti 40 puncte

Primesti puncte de fidelitate dupa fiecare comanda! 100 puncte de fidelitate reprezinta 1 leu. Foloseste-le la viitoarele achizitii!
Indisponibil
X
Pentru a putea comanda rapid este nevoie sa introduceti numarul dvs de telefon in formatul 0xxxxxxxxx (10 cifre).Un operator Libris.ro va suna si va cere telefonic restul datelor necesare.
Descrierea produsului
Jurnalul unui pusti Volumul 8: Ghinion cu carul
Cartile din seria Jurnalul unui pusti s-au vandut in peste 250 de milioane de exemplare in toata lumea, au fost traduse in 60 de limbi si sunt citite in 140 de tari.
Pentru Greg Heffley lucrurile nu merg prea bine. Prietenul lui cel mai bun, Rowley Jefferson, l-a abandonat si gasirea unor noi prieteni nu e deloc o munca usoara. Ca sa-si schimbe norocul, Greg se hotareste sa se lase pe mana destinului. Poate o bila magica sa-i schimbe lui Greg soarta sau viata lui va fi de-acum incolo un lung sir de ghinioane?
Nu am tinut un jurnal cand am fost mic, dar imi doresc sa o fi facut. Insa am avut un jurnal pe la 28 de ani, ca sa ma motiveze sa lucrez la benzile mele desenate. Scriam cateva randuri in el, mai adaugam un desen, mai scriam cateva randuri, apoi iar un desen si de acolo m-am inspirat pentru Jurnalul unui pusti. - Jeff Kinney
In lumea editoriala, Kinney e asemenea unui star rock. - Backseat Book Club
Una dintre cele mai de succes serii publicate vreodata. - Washington Post
O lectura savuroasa pentru toti cei care sunt in cautarea unei carti amuzante. - School Library Journal
Descopera seria Jurnalul unui pusti.
Descopera seria Jurnalul unui pusti.
Detaliile produsului
- Categoria: Literatura Universala
- Autor: Jeff Kinney
- Editura: GRUPUL EDITORIAL ART
- Editie: Cartonata
- Format: 205 x 140 mm
- Nr. pagini: 224
- Varsta: 7-10 ani, +10 ani
- Colectie: Arthur. Carti cu haz
- Serie: Jurnalul unui pusti
- Traducator: Andra Matzal
- Cod: ART978-606-086-085-3
De pe acelasi raft
De acelasi autor
Rating general al produsului
5 stele
6
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0
Parerea ta e inspiratie pentru comunitatea Libris!
Review-uri
Gabi Citeste
04/04/2023 19:35
O carte foarte reprezentativă pentru mine. Îmi place enorm acest volum, la fel cum îmi plac toate celelalte din serie.
Arata mai mult
04D58A8BAA2594C0E9E612511F771F3C
02/04/2023 15:55
Ma regăsesc în foarte multe dintre momentele din viața lui Greg. Acesta este un motiv pentru care îmi place asa de mult.
Arata mai mult
E738C1728F043464575FC4F6F5CFCC34
15/03/2023 17:36
Mi-a plăcut enorm de mult, ca toate volumele din serie. Eu o recomand oricui, fie adult sau copil/adolescent.
Arata mai mult
Bianca
01/03/2023 16:18
O serie foarte amuzantă. Acest volum prezintă perioada puștiului în care ghinionul e mereu pe urmele lui.
Arata mai mult
Georgiana Florina
23/02/2023 22:59
O serie pe care o iubesc. M-am regăsit întru totul în acest volum. M-a amuzat mult și m-am distrat copios citind. Este foarte relaxat să citești Jurnalul unui puști. Efectiv n-ai cum să te plictisești.
Arata mai mult
Cititorul c110dd
16/02/2023 21:30
O carte minunata, preferata mea din toata seria. Extrem de amuzanta, poate chisr mai buna decat celelalte carti de la autor!
Arata mai mult
6 din 6 de rezultate