"... era comunism, era iarna, corbii croncaneau sinistru. peretii erau mai reci decat custile, iar totul – pana si papucul, pana si zgarda cainelui costeliv – parea o ureche iscoditoare.

kirila mai avea cativa pasi pana sa ajunga in patul lui micut pentru a asculta emisiunea „noapte buna, copii”, cand, in dreptul usii, s-a profilat silueta infricosatoare a tatalui. il priveste sumbru si ii spune cu o voce tunatoare: „kirila, esti mare de-acum, ai aproape un metru” si kirila se inalta pe varful picioarelor, doar-doar sa atinga clanta cu capul. „eu, tatal tau, nu am timp, eu, tatal tau, si baga bine asta la cap, trebuie sa scriu un studiu comparativ intre etica nicomahica si opera lui udriste nasturel. tu du-te sa iei benzina. l-ai inteles pe tatal tau?” si kirila zice da, desi si-ar fi dorit atunci sa-l cheme nasturel si sa se ascunda intre copertele unei carti, printre locurile albe dintre cuvinte, sa le traga peste el, ca pe o plapuma groasa de tus.

insa tatal kirila i-a pus in brate o canistra, i-a dat manusi, o caciula, l-a urcat pe sanie, i-a spus „du-te” si a impins cu putere sania si kirila aluneca prin comunism, prin iarna, pe sub copacii ca niste rauri inghetate spre cer si deasupra corbii croncaneau sinistru, sangele ii zvacnea in tample, dar nu se oprea, inainta prin geamurile groase ale aerului, spre peco, spre peco, si acolo o coada de animal preistoric: unii isi invarteau salbatic canistrele pe deasupra capului, strigau ceva de neinteles, frigul le ingheta saliva, scuipau pe jos mici stalagmite, o batranica nota pe basma atmosfera subversiva, un tanar si-a dat foc, a inceput sa alerge, apoi a cazut, cateva femei s-au adunat sa-si incalzeasca putin mainile langa acea valvataie, doi oameni in uniforme trageau cu pistolul intr-un semn de circulatie, un caine cu o elice de elicopter iesita din cap latra metalic deasupra, iar kirila aluneca pe langa toate astea, si-a oprit saniuta langa statia de alimentare, a vazut ca nu e nimeni pe care sa-l intrebe daca se poate, a umplut canistra cu benzina, a urcat-o pe saniuta, s-a inhamat la ea si, departandu-se, se transforma, incet-incet, in singurul nasture al celei mai groase haine."