Cartea de fata si-a propus doar o imersiune in proza lui Ion Coja, personalitate de prim rang a culturii noastre actuale. Si viitoare. Nu am avut in vedere multiplele preocupari ale scriitorului – dramaturg, prozator, lingvist, publicist, om politic etc. –, caci pentru a reliefa intru totul personalitatea impresionanta a profesorului universitar bucurestean este nevoie de stradanii indelungi, temeinice si laborioase, precum si de acoperit pagini multe. Ne-a captat atentia, si deci ne-am orientat preocuparile doar catre opera lui, cea incheiata si tiparita, de prozator. Asa cum fiecare latura a identitatii sale complexe e intru totul reprezentativa, asa si proza sa, numai proza in sine, reliefeaza statura marcanta si definitorie a scriitorului. O proza elaborata, intens si indelung gandita, purtand cu sine marca unei personalitati puternice, pe care, poate, numai timpul o va intelege si o va fixa cu adevarat in locu-i cuvenit. - Florin Sindrilaru

Fragment din volumul "La frontierele adevarului" de Florin Sindrilaru:

Nicolae Iorga, omul „cel mai scriitoret din lume”. Enigma asasinarii marelui savant este inca una dintre obsesiile esentiale ale naratorului si unul dintre scopurile urmarite de protagonist in periplul sau euro-american. Cine l-a ucis pe omul „cel mai scriitoret din lume”? Instanta auctoriala are suficiente argumente pentru a sustine ca asasinarea marelui savant, atribuita de obicei legionarilor, nu a fost infaptuita de acestia. Iar raspunsul, afirma Oane, „se pare ca nu-l pot afla decat generalizand mapamondial: cine decide? Unde? Unde-si are sediul guvernul mondial? Si din cine este alcatuit?”. Un repros al Svetlanei, imbracat subtil in calinerii feminine („Pentru Iorga ai plecat in lume, ai ajuns si in America de dragul lui Iorga...”), declanseaza si dezvaluie, prin raspunsul lui Oane Seitan („Nicolae Iorga al tau este nerodul care a scris cel mai mult de cand a aparut scrisul si pana azi!... Ce zici? Neam de analfabeti, au dat lumii cel mai scribaret potigraf!” — s.n.), dezvaluie deci pretuirea fara margini, dreapta, pe care profesorul universitar i-o arata marelui carturar. Din aceasta pretuire se naste si dubiul initial, dezvoltat apoi asemenea unei avalanse lente, dar ferme, ca asasinarea marelui savant nu a fost o actiune legionara. Pareri mai vechi si mai noi, puncte de vedere opuse sau, dimpotriva, convergente, exprimate de voci diferite, cele mai multe drapate in excese de tip partizan, s-au vehiculat pretutindeni. Neuitand si neomitand faptul ca „Seitanii” este o opera de fictiune, o proza artistica, suntem obligati de importanta problemei si de amploarea dezbaterilor sa avem in atentie si sa facem trimiteri, directe sau indirecte, si la alte surse: puncte de vedere exprimate in afara acestor pagini. Afirmatia cea mai vehiculata, ajunsa (ori impusa) de mult timp ca pagina de istorie certa, a fost aceea ca marele savant a cazut victima razbunarii legionare. Trebuie avuta in vedere insa si afirmatia unei alte voci replicante, aceea a lui Gheorghe Mateievici, cum ca noi stim „numai ceea ce vor ei, unii, sa stie toata lumea”. Nu se poate nega faptul, ne avertizeaza vocea auctoriala, ca „istoria” este scrisa adeseori la comanda, ca dreptatea, cea impusa, desigur, e mereu aceea a invingatorului („la raison de plus fort...”), ca dezinformarea si manipularea au existat si actionat dintotdeauna, ajungand sa aiba rolul determinant in interpretarea multor momente ale istoriei si vietii universale. Manipularea se bazeaza aproape exclusiv pe certitudine indusa, certitudinea e „in mod necesar maniheista”, ceea ce, din punct de vedere etic, este „una dintre cauzele celor mai groaznice violente umane”."