In urma cu ceva vreme am sfatuit-o – si chiar cu o oarecare insistenta – pe Catalina Matei sa nu se grabeasca sa publice volumul de debut pe care il tot monta si-l croseta, dorindu-i sa debuteze mai bine decat intuiam cao va face in acel moment. Ceea ce am citit acum in Lanul cu sarme intinse imi aminteste de poezia sa de acum un an si jumatate sau doi, dar autoarea trage in cele din urma linie, ca la sfirsitul oricarei perioade de crestere & acumulari . Destule lucruri schimbate, taieturi, elipse & insolitari care imi reconfirma ideea ca un poet nou, pentru a fi astfel, trebuie sa aduca o combinatie numai a lui de atitudine, orgoliu, intensitate, luare pe cont propriu a ”vanatorii dinauntru„, adica de adevar si pregnanta in ceea ce se decide sa arate lumii. Iar toate acestea ( nu nazuintele oarbe, nu diversele bovarisme literare, nu dorinta cu orice pret de a fi numit astfel ) fac din cineva care scrie versuri – fie ca este constient de asta , fie ca nu, fie ca o accepta, dar mai ales daca i se impotriveste din toate puterile – un poet.

Claudiu Komartin

Catalina Matei, absolventa a Conservatorului  si a masteratului de Teorie Literara Comparata al Facultatii de Litere, scrie si poezie – o poezie de aucte viziuni si trairi. Am fost placut surprins s-o descopar in acesta calitate la una din intrunirile Cenaclului Universitas, nascut dupa mai bine de doua decenii – pentru doar cateva luni – la Facultatea de Litere din Bucuresti. ” Libertate e cand refuzi ”, scrie Catalina Matei. Cu alte cuvinte, esti liber cand iti poti ingadui sa sfidezi nevoia, nevoile, si sa te bucuri  ” s-o sa iei de la capat  ”. In aceste poeme de notatie cruda, intoleranta se celebreaza rupturi, gesturile sunt violente, verbele sunt casante, obiectele insasi sunt agresive. Corpul e evocat in ipostazele sale mai cu seama carnale. Observatia de ordin moral tisneste in plin vacaarm al instinctelor: ” ea urla, ei urla / asa se vad mai bine ”. Astept cu incredere si curiozitate al doilea volum al Catalinei Matei.

Mircea Martin