Leac pentru o lume banala

    E timpul sa treci la nivelul urmator… in viata.
    Jaxon are 16 ani si e internat intr-un centru de reabilitare pentru tineri dependenti de jocurile video… exact la zece minute dupa ce a cunoscut o fata. O fata in carne si oase, care nu numai ca a ras la glumele lui, dar a parut incantata sa iasa cu el. Asa ca are patru zile la dispozitie pentru a castiga un milion de puncte care ar echivala cu biletul lui catre libertate. Si e dispus sa faca orice pentru asta: sa minta, sa insele, sa fure si chiar sa invete… sa brodeze. Iar daca totul da gres, Jaxon va trebui sa-si deschida sufletul in fata celorlalti adolescenti internati la centru, sa suporte absenta mamei sale si sa admita ca poate nu jocurile video sunt motivul pentru care nu reuseste sa comunice cu adevarat cu cineva.

    “Un roman de un comic nebun, conectat la lumea de azi, despre suferinta de a nu fi conectat… perfect pentru adolescentii pasionati de jocuri video si de romanele lui John Green si Jesse Andrews.” - School Library Journal
    “Debutul lui Heidicker are dinamismul si spontaneitatea unui joc virtual. O calatorie amuzanta, pe alocuri frizand absurdul, prin fenomenul jocurilor video, alaturi de personaje trasnite – dar la capatul ei se gasesc raspunsuri la cele mai importante intrebari din viata.” - Booklist

    Christian McKay Heidicker e un tanar autor din Utah. In copilarie, visa sa fie vrajitor. Adora sa scrie dimineata, in cafenele. In afara de citit, cel mai mult ii place sa imblanzeasca vulpi. Nu a intalnit niciodata o fata draguta la o spalatorie de masini, precum personajul sau, dar locuieste impreuna cu iubirea vietii sale in Salt Lake City, Utah.

    Fragment din romanul "Leac pentru o lume banala" de Christian McKay Heidicker:

    “M-am alaturat Aurorei pe acoperis. Stelele luminau dunele albastre. Inca de cand plecase mama, sentimentul de genunchi juliti si lapte covasit de care vorbea Aurora a disparut foarte rar. Mai ales cand nu jucam jocuri video.
    Aurora si-a dres vocea.
    — De asta nu mai beau horchata. Si nu ma mai masturbez. Trebuie sa simt durerea. Trebuie sa trec prin asta fara un ajutor extern.
    Pulsul mi-a crescut si am chicotit.
    — Ar trebui sa-i spui si lui Meeki tactica asta.
    Aurora si-a pus palmele intre picioare, pe balustrada.
    — Am destule lucruri pe cap in momentul asta.
    S-a uitat in gol. M-am uitat la ea. Aparatul de aer conditionat a pornit cu un harsait.
    — Cum ar fi? am intrebat eu.
    Aurora si-a dat parul dupa urechi si, in lumina lui i-am vazut ochii pentru prima oara. Adica i-am vazut cum trebuie. Avea cate doua pupile in fiecare ochi. Mi-am mutat rapid privirea, de parca m-ar fi prins holbandu-ma.
    — Coloboma, a zis ea. E o malformatie din cauza care pupilele mele nu s-au format niciodata cum trebuie.
    M-am uitat din nou in ochii ei. Pupilele ei erau ciupite ca si cand gaurile negre din ochii ei ii inghiteau irisii. Erau si ciudati si infricosatori si frumosi in acelasi timp.
    — Sunt frumosi, Aurora.
    La un moment dat, am ajuns sa stam foarte aproape unul de celalalt pe balustrada. Am mentinut contactul vizual pana cand a rosit si a scuturat rapid din cap. Inainte sa-mi sara inima din piept, m-am dat jos si mi-am sters praful de pe pantaloni.
    — Cred ca eu m-am lasat de genul asta de tratament, am spus eu. De jocurile video. Sunt pregatit sa invat sa ma descurc in lumea reala.
    Aurora a sarit si ea de pe balustrada.
    — Atunci hai sa te ajutam sa iesi de aici.
    — Parca ai spus ca o sa ma aflu aici pentru mult, mult timp, am zis eu, facand un semn spre Orion care le va cauta pe surorile acelea pentru eternitate.
    Aurora a ridicat din umeri.
    — Hai sa-mi dovedesti ca gresesc. Nu pot fi atatea inimi frante sub acelasi acoperis. A ta, a mea, a lui Fezzik. S-ar putea sa cada cladirea cu noi. In cazul asta, va trebui sa scapam de aici in timp ce zidurile se prabusesc in jurul nostru. Vom avea un cronometru si va trebui sa iesim pana nu murim striviti.
    — Suna distractiv, am spus eu."