"Legea lui Murphy n-a fost emisa de Murphy, ci de altcineva pe care-l chema la fel." E doar una dintre miile de afirmatii hazoase incluse in acest indreptar al contratimpului. Putine carti au stiut sa surprinda mai bine absurdul cotidian, dereglarile de care avem parte zilnic, pasii gresiti pe care-i facem fiindca asa ne e scris. Textul lui Arthur Bloch are o armatura pretins stiintifica si o tencuiala de postulate, leme, principii, observatii, omilii, amendamente si corolare. Legile enuntate aici sunt un fel de teoretizare a pesimismului. O teoretizare parodica, hranita din multimea de boacane sau nereguli in fata carora oftam, bombanim sau punem mana pe topor. Si mai e ceva. Citind cartea lui Bloch, avem uneori impresia ca, printr-o nestiuta telepatie, am contribuit la scrierea ei. Fiindca ni s-a intamplat si noua, nu-i asa?, sa suspinam filozofic si sa conchidem blazat: "Cine sforaie cel mai tare adoarme primul." Sau, si mai si: "Inteligenta artificiala n-a castigat nici o lupta in fata prostiei naturale."
traducere de
Radu Paraschivescu