Neclaritatea unor dispozitii ale legii, neconformitatea prevederilor Normelor metodologice de aplicare a acesteia cu legea in sine, ca act juridic cu forta superioara, practicile administrative diferite la nivelul tarii, lentoarea in solutionarea notificarilor ori interpretarea excesiv de rigida a unor norme au determinat sesizarea instantelor de judecata cu diferite cereri legate de aplicarea acestei legi, respectiv condamnarea Romaniei de instanta europeana.

 

Pornind de la o lucrare anterioara realizata in materie, am incercat o analiza teoretica si practica a problematicii, a aspectelor controversate, a jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului.

 

Data fiind paleta larga de situatii juridice, solutiile practice sunt vaste, insa teoreticienii si practicienii dreptului, carora li se adreseaza lucrarea, pot contribui intr-un mod remarcabil la

stabilirea unei abordari legale, echitabile, juste, a modului de restabilire a unei nedreptati a carei victima a fost proprietarul de buna-credinta, stiut fiind faptul ca timpul indelungat scurs intre data formularii cererii de restituire si restituirea efectiva poate transforma justitia intr-o injustitie.