Trilogia Danielei Zeca dedicată lumii orientale, coerentă mai degrabă prin spațialitatea geografică ce servește drept cadru narativ, decât prin personaje sau acțiune este, de câteva luni deplină, prin publicarea romanului Omar cel orb, la Editura Polirom. Este o trilogie care s-a bucurat, fără îndoială, de mare succes la public și la critică, dar pe care eu am ocolit-o, privind cu oarecare neîncredere și prejudecată un autor român care scrie despre o lume atât de diferită, asamblată pe o cultură paralelă, o lume de care autoarea nu aparține, în intimitatea căreia cu greu poate să pătrundă. Urmărind câteva interviuri oferite de Daniela Zeca, am ales să mă apropii în cele din urmă, măcar de al treilea volum al trilogiei orientale, semnat de o autoare pentru care România este un spațiu aflat prea aproape de ochi pentru a fi privit direct faț㠖 cu toate acestea, Omar cel orb dovedește însă că România sau statele Europei de est în general pot fi dezvăluite indirect, prin privirile unui oriental exilat.

Romanul Danielei Zeca spune povestea lui Omar un iranian care își părăsește țara și familia pentru a ajunge în Europa de est. Motivele acestui autoexil nu sunt dezvăluite pe de-a întregul pe parcursul romanului, însă originea și biografia protagonistului, prezentate secvențial, printr-o serie de flashbackuri ale lui Omar, indică totuși o existență amorsată pe un fundament conflictual. Născut într-un sat izolat, într-o familie dedicată cultul zoroastrismului (religia persană cu caracter universalist care respinge predestinarea, care a influențat semnificativ ulterior, atât cultul creștin cât și cel iudaic), Omar părăsește vatra strămoșească, odată cu revoluția islamică a ayatollahului Khomeini, un eveniment care, prin violența lui îi obligă pe părinții lui Omar să se convertească la islamism și să-și caute prosperitatea la oraș. Destinul lui Omar este trimis așadar, din copilărie pe o linie a dezrădăcinării și a condiției hibride tensionate, într-un regim în care granița dintre toleranță și intoleranță pare să fie foarte sensibilă.

Omar ajunge inginer, se căsătorește cu Ghazal, o avocată ambițioasă, dedicată afirmării profesionale și apărării drepturilor celor defavorizați, face un copil apoi brusc, își părăsește familia, fără să divorțeze, pentru a se muta în Europa de est. Într-o lume nouă, într-o comunitate care îi asociază, pe baza imaginarului superficial și deformat mediatic tot felul de porecle precum Teroristul sau Circumcisul care ascund de fapt percepția localnicilor despre arabi, Omar își construiește o altă viață, alături de Godun, un antreprenor care locuiește cu cei doi copii ai săi lângă o viitoare autostradă. Omar și Godun deschid o afacere împreună și în ciuda traiului tihnit care se anunță (nelipsit însă de surprizele balcanice vis-à-vis de felul în care se fac afacerile în Europa de est și de felul în care oamenii îi percep pe străini), în ciuda faptului că își redescoperă capacitatea de a adora o femeie (în persoana aprigei amazoane Veterinara – o autentică nimfă și nălucă a câmpului), Omar va fi cuprins de amintiri, vinovății și neliniști dar și de o boală de ochi care îl va duce la orbire. În tot acest timp, în Iran, Ghazal, soția lui Omar se va consola alături de jurnalistul Sebas Leclerc (un nufăr răsărit în cenușă), militând pentru salvarea victimelor abuzului regimului islamic și al excentrițităților viciate ale străinilor cu bani. Cumva, povestea eșuată a acestui cuplu Omar-Ghazal, cu o istorie misterioasă, ale cărei tensiuni pot fi însă intuite de cititori ascunde însă, în mod ironic, o șansă pentru mântuirea personajelor, chiar în tragediile ultime pe care protagonistii ei le vor traversa la mii de kilometri distanță unul de celălalt.

Experiența de lectură a romanului Omar cel orb este cu totul deosebită: nu vorbim doar de o introducere sumară în atmosfera orientală (deși probabil că acesta este primul reper care a asigurat succesul seriei semnată de Daniela Zeca), ci de un salt direct dincolo de prejudecățile mediatice cultivate în raport cu universul iranian. Imaginea Iranului dincolo de caracterul unitar indicata de mass-media, a statului imprevizibil, fundamentalist religios, pus pe amenințări ale securității globale este în fapt mult mai stratificată și mai nuanțată: Iranul dezvăluit de romanul Danielei Zeca este mai mult decât o țară cu miros de dinamită, mai mult decât un spațiu în care domnește teroarea politică, oprimarea drepturilor, execuțiile cu iz religios, tehnicile de tortură capabile să facă și un lemn sa mărturisească. În ciuda acestor realități incontestabile care ajung să își dovedească impactul și asupra protagoniștilor, să provoace eșecuri existențiale, ni se evocă și alte dimensiuni: multiculturalismul, caracterul milenar al culturii persane care a supraviețuit revoluției islamiste si prin zoroastrism, absența unei susțineri unanime a politicilor violente religioase și chiar imaginea cosmopolită de Las Vegas a Teheranului contemporan. Totul pare relativizat, stratificat și nuanțat în romanul Danielei Zeca- de la panorama lumii iraniene și până la tehnica de construcție în care timpul, spațiile geografice, focalizarea narativă se fragmentează și se întretaie într-o structură de tip mozaic. Beneficiind de o introducere binevenită semnată chiar de Daniela Zeca care oferă lămuriri preliminarii în ceea ce privește reperele zoroastrismului și câteva chei istorice de înțelegere a universului romanului în general, Omar cel orb îi face pe cititori receptivi la tăcerile unei culturi ascunse de vălul aparențelor unei societăți triumfalist-religioase.

Sever Gulea, pentru blog.libris.ro