Pe Doru Munteanu mi-l amintesc de când eram mic: era domnul acela care avea o emisiune la televiziunea locală şi pe care îl puteai remarca adesea prin centrul oraşului, la evenimente, adunări, comemorări. De când lucrez la librărie, întâlnindu-mă tot mai des cu Doru Munteanu, mi-am întărit impresia omniprezenţei sale în spaţiul cultural braşovean. Preşedinte al USR Braşov, director al revistei ASTRA, un stâlp important al învăţământului umanist postdecembrist la Braşov, mereu un umăr de încredere pentru generaţiile mai vechi sau mai noi de scriitori (critica sa de întâmpinare este întotdeauna convingătoare) pregătind reflectorul mediatic pentru a pune în evidenţă personalităţile locale, gata să binedispună pe oricine cu o anecdotă, cu un banc, în orice moment al zilei, Doru Munteanu îţi lasă impresia durabilă a omului care trăieşte pentru a-i sprijini pe ceilalţi, uitând adesea de sine (când vine vorba de proiectele sale personale, despre următorul său roman, Doru Munteanu îşi plaseză toate aceste iniţiative artistice într-un viitor cât se poate de vag şi adesea incert, ca şi când prioritatea lor este întotdeauna secundară). Poate tocmai de aceea protagonistul romanului său mi s-a părut atât de familiar, un fel de proiecţie literară destul de fidelă a autorului şi poate nici nu e de mirare că Doru Munteanu şi-a plăsmuit protagonistul după chipul şi asemănarea sa, atâta timp cât crezul artistic al autorului pare să fie acela că doar existenţa ta şi experienţele personale reprezintă izvorul de inspiraţie autentică pentru poveştile spuse.

Tudor Beu este un scriitor şi un jurnalist ardelean, un personaj născut parcă pentru a se dedica sprijinirii celorlalţi, pentru a-i copleşi cu afecţiune şi a se bucura de împlinirea viselor lor. O fiinţă construită pentru competiţie şi comunicare, fascinat de mic de istorie (introducerea spre această fascinaţie e pregătită chiar de caracterul străvechi al familiei sale – o familie în care viaţa se profesează, nu se trăieşte la întâmplare), Tudor se manifestă de tânăr drept un spirit învingător şi încrezător în forţele proprii. Protagonistul reuşeşte să menţină un echilibru interesant între moştenirea spirituală ţărănească (păstrează ruşinea de a fi bolnav, de a se plimba ca şi când viaţa nu ar avea o valoare de întrebuinţare) şi aspiraţiile intelectuale profunde (o curiozitate şi o sete de cunoaştere care se fac simţite de timpuriu, de pe vremea în care Tudor voia să afle cum arată Dumnezeu şi citea cu aviditate Biblia). Tudor pare să îşi savureze viaţa la adevăratul ei potenţial, călătorind, scriind, întâlnind oameni remarcabili şi împărtăşind toate bucuriile cu soţia sa Dora (un exemplu de vitalitate, un model profesional şi vestimentar). Cu atât mai puternic va fi lovit acest spirit îndrăzneţ, aventuros şi iubitor de două tragedii care se dezvăluie încă de la începutul romanului: moartea soţiei sale din cauza cancerului şi un accident de maşină care îl va lăsa pe protagonist într-un scaun cu rotile. Astfel, campionul vieţii, protectorul din oficiu al tuturor, cel care îşi imagina ca va avea parte de un sfârşit demn (eu am să cad într-o zi ca un bolovan, ca un copac surpat de la rădăcină, ca o stea ce se mistuie arzând rapid în uitare), are parte de o sentinţă cruntă, aceea de a rămâne un olog ce suportă consecinţele unei crude legi a compensaţiei universale. Izolat de prieteni şi de lume în general, îngrijit de bătrâna Teta, Tudor trăieşte dificila tranziţie de la o viaţă activă şi densă în experienţe la o viaţă… de la fereastră, o viaţă în perimetrul strâmt al camerei sale, acolo unde biblioteca s-a transformat din paradis al libertăţii într-o adevărată închisoare. Fiecare zi reprezintă o mutare repetitivă între dulapul cu manuscrise, între cutia cu fotografii şi fereastra care dă spre stradă, porţi de acces pe cărările memoriei. Amintirile lui Tudor, a căror depănare alcătuiesc mai bine de trei sferturi din roman sunt numeroase şi memorabile şi ating direct sau indirect momente marcante din istoria secolului XX ( primăvara de la Praga din 1968, inundaţiile şi cutremurul din anii 70, revoluţia din 1989). De asemenea multe din aceste amintiri îl aduc pe Tudor faţă în faţă cu personaje cunoscute în tinereţe, toate nevoite, să poarte povara unei memorii mai mult sau mai puţin selective (vorbim de supravieţuitori ai lagărelor ruseşti sau naziste, de preoţi persecutaţi de regimul comunist – existenţe ruinate pe care spovedania nu mai pare să îi elibereze). Întâlnind, într-o perioadă abundentă în tragedii istorice, persoane nevoite să-şi poarte crucea amintirilor dureroase sau a bolilor, Tudor se vede obligat, la rândul său să desăvârşească această călătorie pe Golgota destinului , pe drumul insuportabil al vieţii de la fereastră. Căci pentru Tudor, o viaţă trăită pasiv, contemplativ, prin amintiri este doar un surogat, o falsificare, o impostură care cu greu poate fi acceptată. Prins între orizontul unei operaţii care să îi amelioreze starea, fără să îl vindece neapărat şi orizontul facil al ieşirii din scenă, privind din colţul său de la fereastră şi deschizând şi mai multe ferestre interioare, Tudor îşi va face alegerea în cele din urmă.

Recunosc, având interacţiuni cu Doru Munteanu, nu am putut scăpa, lecturând romanul scriitorului braşovean, de tentaţia unei psihologizări a textului: dat fiind faptul că protagonistul şi autorul împărtăşesc trăsături comune, romanul mi s-a părut o încercare interesantă prin care Doru Munteanu se confruntă cu propriile anxietăţi, proiectând o situaţie limită: ce faci şi ce simţi atunci când, obişnuit să îi ajuţi întotdeauna pe ceilalţi, devii, la rândul tău dependent de ajutor. Indiferent dacă această interpretare stă în picioare, dacă vorbim de un efect terapeutic căutat de autor prin mijloace creative, rezultatul pe care îl avem în faţă, prin acest roman este de fapt o poveste despre confruntarea cu neputinţa şi despre curajul de a-ţi accepta fragilitatea supusă hazardului în orice moment, o poveste în care spiritul aforistic şi personalitatea enciclopedică ale autorului pregătesc o atmosferă de neuitat.

VIATA DE LA FEREASTRA – Doru Munteanu – Editura Rao, 2012 (Editia a II-a)

Sever Gulea pentru blog.libris.ro