La ceas de iarnă, pentru că îmi era oarecum dor de miresme și priveliști rurale, de povești întovărășite de condimente proaspete în farfurie, de un vin bun, de miros de han, m-am hotărât să mă apropii din nou de o autoare cu care nu am dat greș niciodată: e vorba de Joanne Harris, scriitoarea jumătate britanică, jumătatae franceză, atât de iscusită în a captura spiritul unor timpuri și ale unor locuri, prin proza ei cu o putere de evocare superbă și o dimensiune senzorială pe care cu greu o uiți. Și pentru că, în Vin de mure, Joanne Harris folosea licoarea bahică iar sticlele cu must ajungeau să capete glas, pentru a lega poveștile personajelor, mă gândeam că voi descoperi un rol la fel de inedit asociat de data aceasta portocalelor, în cadrul romanului Cinci sferturi de portocală. Și într-adevăr povestea pregătește o funcție cu totul specială citricelor, chiar dacă, de data aceasta, mizele ei par să capete proportii mai mari, dincolo de izbăvirea personală a protagoniștilor.

La fel ca în alte lucrari ale autoarei și în acest roman avem parte de o construcție familiară: două povești, pe două planuri care alternează și care ajung să se împletească în cele din urmă. Dat fiind faptul că dezvăluirea detaliilor care leagă planurile narative se face treptat și de abia spre finalul romanului, Cinci sferturi de portocală poate fi considerat într-o oarecare măsură un mistery-novel fapt care imprimă un anume dinamism al lecturii și stimulează un interes neobosit din partea cititorului. Cu toate acestea, este un roman care merită savurat pe îndelete, atâta timp cât autoarea capturează delicios (la propriu și la figurat), atmosfera rurală din Franța postbelică, respectiv Franța interbelică.

Framboise Simon (Dartigen) se întoarce, după zeci de ani, în satul natal francez și se instalează în casa părintească, acolo unde deschide un restaurant ce ajunge repede una din atracțiile principale ale comunității. Framboise își ascunde în fapt adevărata identitate, mai ales că familia ei a trecut printr-un incident regretabil, în timpul ocupației naziste, incident care nu pare să fi fost uitat de memoria colectivă a comunității. Rețetele lui Framboise (la rândul lor preluate de la mama protagonistei) atrag tot mai mulți curioși: în fond unde mai găsești cârnați cu ieburi, clătitie de hrișcă cu gem, lichior de pere și o cămară plină de secrete? Din păcate rudele mai mult sau mai puțin îndepărtate ale specialistei în gastronomie vor descoperi oportunități de a valorifica potențialul culinar pe care îl stăpânește maestra din Les Laveuses. A populariza localul în toată țara, a oferi albumul cu rețete și amintiri ale mamei sunt propuneri pe care Framboise nu vrea să le accepte, mai ales că ele pot conduce la dezvăluirea secretelor pe care protagonista încearcă să le ascundă. Încercând să țină piept tertipurilor nepoților, Framboise își amintește de copilăria ei și mai ales de figura mamei: o văduvă aspră, ordonată, care precupețea cu atenție tandrețea, care avea grijă de pomi ca de odrasle. În vremurile grele ale ocupației naziste, Mirabelle Dartigen reușește să-și crească cei trei copii (pe Framboise, pe Reinette și pe Cassis), cu spirit despotic și rigiditate dezarmantă. Copiii, în ciuda faptului că trăiesc aventurile tipice lumii rurale ( mai ales Framboise pare o figură sălbatică perfect adaptată naturii: culege fragi sub bușteni, pescuiește știuci și înoată în Loara făra probleme), par să resimtă dorința de a-și înfrunta mama, de a cocheta cu farmecul tentațiilor orășenești, acolo unde rulează filme și acolo unde nemții se dovedesc a nu fi… atât de răi. Iar copiii se vor dovedi cât se poate de inventivi în a exploata vulnerabilitățile mamei lor, apelând la… portocale. Din momentul în care familia lui Mirabelle îl va cunoaște pe Tomas Leibniz, un soldat neamț descurcăreț și misterios, capabil să facă rost de orice produs (de la reviste și până la rujuri sau ciocolată), o companie agreabilă de altfel, totul se va schimba pentru familia Dartigen, atât in ceea ce o priveste pe Mirabelle, cât și in ceea ce ii priveste pe baiat si pe cele doua fete. Căci sosirea lui Tomas va cataliza conflictul surd dintre copii și mamă și va pregăti terenul pentru întâmplări pe care satul nu le va uita niciodată.

Romanul lui Joanne Harris nu doar că zugrăvește, așa cum ne-a obișnuit, locuri și timpuri cu penel ireproșabil, dar atacă și teme mai subtile și mai profunde: relația dintre copii și părinți (felul în care vremurile de conflict pot fisura și dezbina chiar și familiile care stau departe de front) și mai ales acea atmosferă morală încețoșată din timpul războiului, dincolo de cărțile de istorie care despart apele lejer între colaboraționiști și Rezistență. Cinci sferturi de portocală aduce la viață exact acea ambiguitate a colaboratorilor care face verdictele dificile și aduce în atenție felul în care zvonurile și violența pot destrăma comunitățile. Nu în ultimul rând, romanul lui Joanne Harris pune în vedere farmecul dar și cruzimea copilăriei (eram niște vietati salbatice lipsite de mila cand adulmeca slabiciunea) și faptul că până la urmă, chiar și departe de linia frontului, inocența este cel mai greu lucru de păstrat.

CINCI SFERTURI DE PORTOCALA – Joanne Harris, Editura Vivaldi, 2011

Sever Gulea pentru blog.libris.ro