Titlul romanului Curcubeul gravitatiei se refera la arcul de fum pe care il lasa in urma rachetele V2 si totodata – in viziune parodica, neagra – la semnul pe care i‑l trimite Dumnezeu lui Noe cind ii promite ca nu va mai distruge niciodata omenirea. Tyrone Slothrop, protagonistul, este militar in Londra anului 1944 si are o problema bizara: de cite ori se simte excitat, explodeaza o bomba. Superiorii sai din cadrul armatei il tin sub observatie, incercind sa gaseasca explicatia acestui straniu feno­men. Dar asta este doar o piesa a marelui puzzle si, asa cum aflam curind, fiecare eveniment din intriga infinit de complicata a romanului, oricit de izolat ar parea, este conectat la o retea de dimensiuni colosale, telul suprem fiind acela de a arunca lumea in aer cu o ultima racheta devastatoare. Ca intotdeauna in cartile lui Pynchon, nu exista un singur fir narativ, o singura poveste, ci o proliferare de personaje si evenimente care tortureaza si fascineaza cititorul cu sugestii, referinte, calambururi si bancuri, punindu‑i la incercare puterea de intelegere.

 

„Pynchon a creat o vasta urzeala de eruditie si comic bulevardier, colorata cu un strop de paranoia si obsedata de entropie. Curcubeul gravitatiei – intitulat initial Placeri necugetate – a fost desemnat in unanimitate cistigator al Premiului Pulitzer, dar decizia juriului a fost anulata pe temeiul ca romanul este ilizibil si obscen. Se spune ca Pynchon, celebru pentru ermetismul sau, i-ar fi declarat unui amic: «Eram asa de varza cind am scris cartea asta, incit acum, recitind anumite pasaje, nici eu nu-mi dau seama ce naiba am vrut sa spun».”(The Guardian)

 

„Sentimentul pe care se intemeiaza literatura lui Pynchon nu este nostalgia nabokoviana, ci teama de vid, care transpare in redarea megalomaniei paranoide, in constructia adevaratelor si falselor intrigi, in inventarele epice, in simbolurile si metaforele unificatoare, debordanta energie verbala, descrierile detaliate ale unor decoruri naturale sau artificiale si subculturi de diverse tipuri, in umorul adolescentin si duritatea care duce la orgii agrementate cu alcool si droguri, perversiuni sexuale si inversiuni de roluri si, in sfirsit, in preocuparea obsesiva pentru convertirea sado-masochista a carnii in materie moarta. Pynchon nu creeaza personaje in sensul obisnuit al termenului, ci niste fapturi mecanice puse in miscare de o comica frenezie sau o angoasa nelamurita...” (The New York Times)

 

„Un roman uluitor, comparabil ca valoare cu Moby Dick si Ulise, care-si poarta protagonistii intr-o cursa frenetica, presarata cu false indicii, deghizari, scenarii inspaimintatoare si contrascenarii comice, pentru aflarea codului de lansare a fatalei Rachete…” (Vogue)