Unul din aspectele care fac insuportabile sistemele totalitare este faptul că nu au simţul umorului. Mereu rigide şi serioase, la vânătoare de duşmani ai poporului, de complotişti şi trădători, asemenea state nu-şi prea permit să râdă. Acolo unde începe râsul se instalează ridicolul şi se ameninţă autoritatea, se pun bazele dezordinii. De pildă, în China lui Mao Zedong nu poţi râde, pur şi simplu. La fel cum nu poţi munci, nu poţi cânta, nu te poţi plimba, fără să ai în vedere vreo raţiune superioară de stat. Fiecare strop de sudoare vărsat pe ogor sau în uzină, mai rar la birou, fiecare acţiune, fiecare gând toate trebuie să aibă mereu în vedere viitorul Chinei măreţe, toate eforturile e necesar să fie puse, aşa cum sugera marele Mao într-un discurs celebru, în slujba poporului. În China lui Mao, întreg ansamblul de experienţe umane trebuie prins strâns într-un buchet unitar şi legat cu sforicică ideologică, ca să nu se împrăştie, ca nu cumva lucrurile să capete valoare pentru ele însele, în afara întregului. China lui Mao, ca de altfel orice sistem totalitar, refuză ideea gratuităţii, a experienţei apreciate în şi pentru sine, pentru că ea reprezintă calea derapajului spre individualism. Întocmai o asemenea experienţă, cum este cea a dragostei, obişnuită pentru cei mai mulţi dintre noi, capătă valenţe de disidenţă politică într-o lume în care statul este mai presus de cetăţean. O asemenea poveste de dragoste scrie Yan Lianke, o poveste care “nu vine de nicăieri şi nu se duce nicăieri” (şi care ar trebui să fie de-a dreptul neinteligibilă pentru orice maoist model) şi care se înfăţişează ca o revelaţie pentru cei obişnuiţi să se dedice, uitând de sine, construirii prosperităţii naţionale.

În timpul dictaturii maoiste, Wu Dawang este un fiu de ţăran insignifiant care se luptă trup şi suflet să-şi demonstreze capacităţile de muncitor dar şi fidelitatea ideologică. Dorinţa lui este să ajungă să locuiască la oraş şi să aibă parte de un mariaj reuşit. Asemenea scopuri minore sunt însă greu de atins: e nevoie de foarte multe promovări şi decoraţii ca să primeşti un permis de locuire urban, trebuie să faci faţă unei concurenţe acerbe şi chiar să semnezi un jurământ în faţa viitorului socru că, dacă o vei lua în căsătorie pe fiica acestuia, vei reuşi să-i asiguri demnitatea traiului cuvenit doar comuniştilor distinşi în luptă şi în muncă. După câţiva ani petrecuţi în armată, fără reuşite strălucite, Wu Dawang primeşte postul de bucătar şi ordonanţă la comandantul unui regiment. Aici o va întâlni însă pe Liu Lian, soţia înaltului demnitar, alături de care se va implica, destul de stângaci şi amuzant pe alocuri, într-o poveste de dragoste interzisă. Dar cât de mult se poate ridica un băiat sărac, căsătorit, a cărui minte, al cărui trup au fost demult confiscate de revoluţia chineză la statutul de amant de intrigă burgheză?

Romanul lui Yan Lianke este o poveste de dragoste diluată cu umor în registre variate, de la cel mai inocent comic până la satiră în toată regula. Revelaţiile trăite de protagonişti (în raport cu câteva lucruri banale, dar interzise în spaţiul totalitar) şi felul aproape disperat în care îşi trăiesc întâlnirile carnale au atât o coloratură tragică, cât şi una comică.

“În slujba poporului” este un roman în care se schimbă raporturile dintre experienţă şi ideologie: dacă în mod firesc, în lumea maoistă, dragostea dintre doi comunişti avea finalităţi politice, contribuind la realizarea unei societăţi promise, dragostea dintre Wu şi Liu foloseşte politica în scopuri erotice. Dacă Wu şi-a ales prima nevastă mai degrabă ca să-şi concretizeze aderenţa la morala proletară, ca să primească recunoaştere şi să-şi întărească respectul de sine, pe Liu Lian o vrea ca femeie. Dragostea pentru Liu nu mai e doar un mijloc de demonstrare a capabilităţilor de bun revoluţionar. De fapt, alături de Liu, instrumentele bunului revoluţionar, de la lozinci şi până la picturi ale conducătorului înţelept devin accesoriile unor jocuri erotice (omniprezenta pancartă care dă şi titlul romanului are rolul de a semnaliza disponibilitatea lui Liu de a face amor…) din care cel mai şifonat (şi la propriu şi la figurat) va ieşi chiar Mao Zedong. Şifonare care n-a fost uitată de cenzorii chinezi contemporani care au interzis romanul în cel mai populat stat din lume, confirmând faptul că oamenilor cărora le e frică să râdă îşi expun oricum vulnerabilităţile tipice totalitarismului.

ÎN SLUJBA POPORULUI - Yan Lianke – Editura Polirom, 2010

Sever Gulea pentru blog.libris.ro