Rendez-vous cu Rama
Recenzie blog.libris.ro
Suntem undeva în secolul XXII, după producerea tragediei care a schimbat raportarea speciei umane la spațiul cosmic: după ce în 2077, un meteorit de dimensiuni considerabile a lovit în plin Terra, provocând pierderi imense, omenirea a reușit să își revină după această catastrofă și să inițieze un proiect care să protejeze planeta de asemenea tragedii viitoare. Proiectul Paza Spațială ajunge, după 50 de ani de monitorizări atente să descopere un obiect necunoscut, cu o orbită neobișnuită, rătăcind destul de aproape de corpurile cerești colonizate de oameni iar oamenii decid să trimită o navă care să exploreze acest oaspete neprevăzut sosit de departe. Romanul alternează între două cadre ale acțiunii: sala de ședințe a Consiliului Consultativ Spațial- acolo unde membrii Uniunii Planetare (adică reprezentanți de pe planetele și sateliții colonizați, printre care și Mercur sau Marte) supraveghează evoluția misiunii și, pe de altă parte nava Endeavour și locurile pe care echipajul acesteia ajunge să le viziteze.
Corpul ceresc misterios e botezat Rama și se dovedește a fi nu doar o piatră rostogolitoare prin spațiu, ci un obiect cilindric cu un interior cavitar imens care ascunde o mulțime de surprize. Echipajul navei Endeavour nu are de ales, pentru a acoperi teritoriile vaste și ciudate care se întind, dincolo de învelișul solid, decât de a respecta cunoscuta și rigida regulă a explorării: un om pleacă neînsoțit dincolo de orice posibilitate de ajutor. Membrii echipei aruncă totul în joc: de la modalități convenționale și securizate până la cele mai puțin convenționale și mai riscante pentru a strânge cât mai multe date posibile despre Rama. De partea cealaltă, Consiliul Consultativ (care reunește oameni de știință de toate specializările, dar și politicieni) încearcă să pună cap la cap fiecare element descoperit de Endeavour, pentru a construi teorii cu privire la oul cosmic misterios. Despre ce se află însă pe Rama nu voi spune prea multe, pentru că acea călătorie pe care o va trăi și cititorul, pas cu pas, prin interiorul obiectului misterios, reprezintă chintesența experienței de lectură. Detaliile se dezvăluie lent și de fiecare dată surprinzător. Rama pare să reprezinte în sine un personaj aparte, atâta timp cât nu se va dovedi doar un cadru pasiv care așteaptă lanternele exploratorilor, ci o entitate care va evolua, la rândul ei, pe măsură ce e traversată pe dinăuntru și pe măsură ce ea însăși traversează spațiul, apropiindu-se de Soare și de planeta Mercur. Spre deosebire de alte cărți SF, spre deosebire de filmele și producțiile video impresionante amintite la începutul recenziei și care, mai devreme sau mai târziu, introduc în poveste un antagonist (fie el uman sau extraterestru) care articulează conflictul și dă sens desfășurării narative, romanul lui Clarke depășește această convenție: în fapt, întreaga expediție a navei Endeavour reprezintă o încercare de a descoperi existența sau inexistența unui antagonist iar autorul britanic reușește să își susțină întreg romanul mai degrabă pe întrebări decât pe răspunsuri: este Rama locuit sau nu? Este creat de extratereștrii sau nu? Reprezintă Rama o amenințare pentru oameni sau nu? Așadar, în ciuda faptului că debutează pe coordonate familiare (obiecte neidentificate, catastrofe planetare, nave izolate în spațiu), Clarke reușește să întrețină misterul până la final și să dea o lovitură de grație printr-un deznodământ elegant.
Producțiile hollywoodiene cu care suntem obișnuiți caută să nu cumva să tulbure așteptările spectatorului, să îi ofere mereu senzația confortabilă că eforturile umane au sens, că solidaritatea, obsesia studiului, curiozitatea, conduc la rezultate glorioase, că oamenii sunt capabili prin știință și tehnologie să răzbească și să pătrundă enigmele universului. Însă universul văzut de Clarke capătă reliefuri respectabile, gata să ridiculizeze prin proporția și complexitatea sa, măruntele tentative umane de a-l învinge. Prin acest roman Clarke a dat șansa revanșei imensității cosmice în fața argoanței umane și parcă niciodată înfrângerea noastră nu a fost mai frumoasă.
RENDEZ-VOUS CU RAMA - Arthur C. Clarke- Editura Nemira, 2012
Sever Gulea pentru blog.libris.ro
Rendez-vous cu Rama
SF Reviews
„Fiinta umana fata in fata cu necunoscutul, tema fundamentala a scriitorilor SF, e explorata intr-o poveste care incepe in dimineata de 11 septembrie a superbei toamne a anului 2077 de la un meteor orbitor. Rendez-vous cu Rama este o victorie a imaginatiei profetice.“
The New York Times
„Iata unul dintre cele mai bune romane scrise de Arthur C. Clarke, o poveste in care domina suspansul si misterul.“
Sunday Times
O nava extraterestra cilindrica, de dimensiuni gigantice, patrunde in sistemul solar, iar povestea o spune un grup de exploratori umani, care intercepteaza nava si incearca sa-i elucideze enigmele.
Scriere fundamentala in istoria literaturii SF, romanul Rendez-vous cu Rama a primit premiile Hugo Nebula, precum si alte distinctii importante.
"Insa universul vazut de Clarke capata reliefuri respectabile, gata sa ridiculizeze prin proportia si complexitatea sa, maruntele tentative umane de a-l invinge. Prin acest roman Clarke a dat sansa revansei imensitatii cosmice in fata argoantei umane si parca niciodata infrangerea noastra nu a fost mai frumoasa." (Sever Gulea)
PRP: 44.22 Lei
Acesta este Pretul Recomandat de Producator. Pretul de vanzare al produsului este afisat mai jos.
35.38Lei
35.38Lei
44.22 LeiIndisponibil
Descrierea produsului
SF Reviews
„Fiinta umana fata in fata cu necunoscutul, tema fundamentala a scriitorilor SF, e explorata intr-o poveste care incepe in dimineata de 11 septembrie a superbei toamne a anului 2077 de la un meteor orbitor. Rendez-vous cu Rama este o victorie a imaginatiei profetice.“
The New York Times
„Iata unul dintre cele mai bune romane scrise de Arthur C. Clarke, o poveste in care domina suspansul si misterul.“
Sunday Times
O nava extraterestra cilindrica, de dimensiuni gigantice, patrunde in sistemul solar, iar povestea o spune un grup de exploratori umani, care intercepteaza nava si incearca sa-i elucideze enigmele.
Scriere fundamentala in istoria literaturii SF, romanul Rendez-vous cu Rama a primit premiile Hugo Nebula, precum si alte distinctii importante.
"Insa universul vazut de Clarke capata reliefuri respectabile, gata sa ridiculizeze prin proportia si complexitatea sa, maruntele tentative umane de a-l invinge. Prin acest roman Clarke a dat sansa revansei imensitatii cosmice in fata argoantei umane si parca niciodata infrangerea noastra nu a fost mai frumoasa." (Sever Gulea)
Detaliile produsului