headerdesktop engwk01octo22

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

headermobile engwk01octo22

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Rhadopis din Nubia

De (autor): Naghib Mahfuz

0
(0 reviews)
Rhadopis din Nubia - Naghib Mahfuz
Rasfoieste

Recenzie blog.libris.ro

Pe vremea când eram copil şi arareori mă culcam în vreo seară fără să ascult sau să citesc o poveste, am aflat la un moment dat de cunoscuta legendă a Fiicei Rinului. Era vorba despre o fată nespus de frumoasă, născută pare-se chiar dintre valurile celebrului fluviu, care obişnuia să stea tolănită pe o stâncă în mijlocul apelor, ademenind cu frumuseţea ei, într-o clipită, pe orice flăcău ar fi cutezat să o privească. Desigur, oricare dintre nefericiţii îndrăgostiţi care şi porneau în întâmpinarea stâncii vineţii de cum o vedeau pe frumoasa femeie, se trezea prins fără speranţă în vârtejurile învolburate ale Tatălui Rin care nu cruţa niciun suflet, indiferent de cât de tânăr sau de bătrân ar fi fost. De ce am adus în discuţie această poveste despre caracterul fatal şi înşelător pe care îl poate îmbrăca frumuseţea şi care mi-a rămas atât de bine întipărită în minte? Pentru că am regăsit-o parţial, reînscenată într-o naraţiune plină de farmec, proiectată în Egiptul Antic imaginat de Naghib Mahfuz.

Rhadopis din Nubia este al doilea din seria de romane aşa zis istorice (alături de Înţelepciunea lui Khubu şi Teba in razboi - proaspat tradusa la Editura Polirom), publicate de scriitorul egiptean la începutul carierei sale. Acest al doilea roman spune povestea de iubire zbuciumată dintre faraonul Merenra al II –lea şi frumoasa curtezană Rhadopis.

Suntem în Egiptul Antic în preajma Sărbătorii Nilului (care celebrează revărsarea apelor, prielnică sezonului agricol). Faraonul Merenra al II-lea, recent urcat pe tron se pregăteşte de parada tradiţională organizată cu ocazia respectivei celebrări. Pe fundalul acestui climat festivist, faraonul caută, împreună cu căpitanul său de încredere Tahu şi cu sfetnicul Sofkhatep să gestioneze relaţiile tensionate cu preoţimea egipteană pe care Merenra vrea să o văduvească de avere. În tot acest timp, în palatul curtezanei Rhadopis, una din cele mai frumoase femei din ţinut, lucrurile îşi urmează cursul firesc şi repetabil al fiecărei zile: nenumăraţii bărbaţi de fală caută să îi intre în voie, benchetuind şi fiosofând în saloanele opulente, decorate prin generozitatea admiratorilor. Rhadopis însă e plictisită, inima ei tânjeşte după ceva mai mult, ceva pe măsura perfectiunii sale – diplomată desăvârşită, capabilă să obţină întotdeauna ce doreşte, seducătoare iremediabilă şi trufaşă în acelaşi timp, Rhadopis se asemănă până la un punct cu fiica Rinului de care vorbeam – frumuseţea ei paralizează, hipnotizează şi îi face capabili pe bărbaţi să se jertfească în van pentru ea. Pentru Rhadopis relaţiile cu bărbaţii sunt o joacă, un fleac, un mijloc amuzant şi facil de a-şi asigura traiul de zi cu zi într-o manieră cât se poate de ludică. Asta până când îl va întâlni pe faraon la paradă şi până când faraonul va afla şi el de celebra curtezană.

Întâlnirea celor doi va da naştere unei poveşti de dragoste intense care se va dovedi însă tocmai premisa pierzaniei pentru protagonişti. Căci apropiaţii faraonului, preoţii şi chiar întreg poporul egiptean vor avea fiecare motivele lor pentru a doborâ această fericire poate prea îndrăzneaţă pentru muritori.

Deşi aparent se recomandă drept un roman istoric, dimensiunile modeste, schematismul de cadru şi cursivitatea fulgerătoare a evenimentelor vă vor convinge repede că sunteţi departe de acel Mahfuz de mai târziu, din Trilogia Cairoului, aplecat spre o laborioasă tehnică a detaliului şi a reproducerii, cu minuţiozitate a culorii locale. De fapt, povestea din Rhadopis din Nubia ar fi putut fi proiectată în oricare altă epocă istorică, fără să piardă aproape nimic. Şi asta pentru că acest roman de tinereţe al lui Mahfuz suportă, anunţând poate unele scrieri de mai târziu, o lectură în cheie mai degrabă mitic-simbolică decât realist-istorică. Rhadopis şi Faraon sunt amândoi frumoşi, sfidători, încrezători în propriile puteri, impulsivi, un soi de reprezentanţi generici perfecţi ai tinereţii. Ei trăiesc, aşa cum le predestinează trăsăturile, o poveste de dragoste aproape perfectă şi nepământeană, o iubire de proporţii mitice, nepotrivită cu lumea măcinată de dureri, antipatii şi jocuri politice. O asemenea poveste conduce, tocmai prin tendintele ei de autoconservare, prin măsurile pe care protagoniştii le vor lua pentru a o păstra intactă, pe drumul dureros al pierzaniei.

Romanul minimalist al lui Mahfuz vorbeste despre incompatibilitatea dintre absolut şi mundan, despre ironica vrajbă pe care o poate însămânţa între oameni cel mai pur dintre sentimente şi despre caracterul polivalent al combinaţiei dintre tinereţe şi dragoste – în doze moderate, aceste ingrediente conduc spre fericire, însă proiectate la limită, se dovedesc paradoxal de.. letale.

In luna ianuarie acest titlu este disponibil cu 20% reducere, atat pe www.libris.ro, cat si la Libraria St.O.Iosif Brasov.

RHADOPIS DIN NUBIA – Naghib Mahfuz – Editura Humanitas, 2011

Sever Gulea pentru blog.libris.ro
Citeste mai mult

Rhadopis din Nubia

De (autor): Naghib Mahfuz

0
(0 reviews)

Scriitorul egiptean Naghib Mahfuz a primit Premiul Nobel pentru literatura in 1988. Cartile sale sunt traduse in peste patruzeci de limbi.

Facand parte din seria romanelor istorice ale scriitorului egiptean Naghib Mahfuz, "Rhadopis din Nubia" este o poveste despre prietenie, tradare, lupta pentru putere si o iubire care zguduie regatul faraonului Merenra. Tanarul faraon Merenra se indragosteste de curtezana Rhadopis, o fata de la tara ambitioasa, de o frumusete umitoare, devenita curtezana cea mai ravnita din regat, in palatul careia se reunesc barbatii de vaza ai Egiptului: artisti, dregatori, carturari, osteni. Petrecerile ei cu muzica, dans si dezbateri filosofice au loc seara de seara in timp ce Egiptul este macinat de tensiuni politice. Marii preoti, o forta redutabila prin influenta pe care o au asupra cugetelor si inimilor oamenilor, detin jumatate din pamanturile tarii. Faraonul, recent urcat pe tron, este hotarat sa ii infrunte, sa isi impuna autoritatea si sa castige poporul de partea sa. „Ce folos au cei puternici din ceea ce au dobandit cu forta? Ce fac cu avutia cei ce s-au muncit sa o obtina? Cu ce s-au ales cei puternici din puterea lor? Nu sunt toate acestea ca praful spulberat de vant? Puterea poate fi nebunie, intelepciunea o greseala si bogatia egoism“, spune unul dintre personajele romanului, considerand ca arta si frumusetea sunt singurele valori care dainuie. Dar cand frumusetea capata chip uman, totul se poate narui.

 


 

Citeste mai mult

24.09Lei

Sau 2409 de puncte

!

Fiecare comanda noua reprezinta o investitie pentru viitoarele tale comenzi. Orice comanda plasata de pe un cont de utilizator primeste in schimb un numar de puncte de fidelitate, In conformitate cu regulile de conversiune stabilite. Punctele acumulate sunt incarcate automat in contul tau si pot fi folosite ulterior, pentru plata urmatoarelor comenzi.

Indisponibil

Descrierea produsului

Scriitorul egiptean Naghib Mahfuz a primit Premiul Nobel pentru literatura in 1988. Cartile sale sunt traduse in peste patruzeci de limbi.

Facand parte din seria romanelor istorice ale scriitorului egiptean Naghib Mahfuz, "Rhadopis din Nubia" este o poveste despre prietenie, tradare, lupta pentru putere si o iubire care zguduie regatul faraonului Merenra. Tanarul faraon Merenra se indragosteste de curtezana Rhadopis, o fata de la tara ambitioasa, de o frumusete umitoare, devenita curtezana cea mai ravnita din regat, in palatul careia se reunesc barbatii de vaza ai Egiptului: artisti, dregatori, carturari, osteni. Petrecerile ei cu muzica, dans si dezbateri filosofice au loc seara de seara in timp ce Egiptul este macinat de tensiuni politice. Marii preoti, o forta redutabila prin influenta pe care o au asupra cugetelor si inimilor oamenilor, detin jumatate din pamanturile tarii. Faraonul, recent urcat pe tron, este hotarat sa ii infrunte, sa isi impuna autoritatea si sa castige poporul de partea sa. „Ce folos au cei puternici din ceea ce au dobandit cu forta? Ce fac cu avutia cei ce s-au muncit sa o obtina? Cu ce s-au ales cei puternici din puterea lor? Nu sunt toate acestea ca praful spulberat de vant? Puterea poate fi nebunie, intelepciunea o greseala si bogatia egoism“, spune unul dintre personajele romanului, considerand ca arta si frumusetea sunt singurele valori care dainuie. Dar cand frumusetea capata chip uman, totul se poate narui.

 


 

Citeste mai mult

Detaliile produsului

De pe acelasi raft

De acelasi autor

Parerea ta e inspiratie pentru comunitatea Libris!

Noi suntem despre carti, si la fel este si

Newsletter-ul nostru.

Aboneaza-te la vestile literare si primesti un cupon de -10% pentru viitoarea ta comanda!

*Reducerea aplicata prin cupon nu se cumuleaza, ci se aplica reducerea cea mai mare.

Ma abonez image one
Ma abonez image one