Nu cunosc motivele pentru care Mihail Bulkgakov a semnat, în 1932, un contract cu o editură moscovită pentru a scrie biografia lui Moliere. Rezultatul acestei înțelegeri, materializat într-o lucrare ce a ajuns să fie publicată de abia peste 20 de ani de la moartea autorului și de abia acum și în limba română a depășit granițele nonficțiunii biografice dovedindu-se un roman hibrid interesant. Prin această lucrare, relativ necunoscută publicului român, Bulgakov își mărturisește subtil pasiunea și admirația pentru unul din cei mai importanți exponenți ai dramaturgiei universale, aducând un omagiu literar artistului francez. În același roman-biografic, dedicat cu reverență domnului de Moliere, Bulgakov pare să fi aflat și o funcție terapeutică, o funcție de exorcizare a propriilor disperări, o purificare spirituală: redând destinul potrivnic, încununat de succes și de un triumf incontestabil în cele din urmă al dramaturgului francez, în secolul XVII, probabil că Bulgakov a aflat și și-a întărit o motivație cu privire la sensul propriei sale lupte și rezistențe literare din secolul XX. În fond Moliere a trăit într-un context absorbit de totalitarism religios și monarhic, în vreme ce Bulgakov a traversat epoca unei dictaturi laice și comuniste.

Romanul scriitorului rus evocă viața lui Jean Baptiste Poquelin, cel ce avea să își asume mai târziu numele de Moliere, de la venirea sa pe lume și până la momentul trecerii în neființă. Aproape nimic din biografia timpurie a lui Jean Baptiste nu anunță destinul său de dramaturg de mai târziu: se naște într-o familie de tapițeri, urmează o școală parohială și este obligat de părinți să studieze dreptul. Micul Jean Baptiste, susținut de bunicul său dezvoltă însă o pasiune pentru teatru, pentru barăcile de măscărici din Pont Neuf, pentru reprezentațiile scenice pe care nu le ratează, spre dezaprobarea părintelui său. După încheierea studiilor, Jean Baptiste se refugiază la familia Bejart, dedicată în totalitate scenei, își sfidează familia, își ia numele de Moliere și înființează Ilustrul Teatru, primul său proiect dintr-o carieră care nu se anunță deloc strălucitoare: spectacolele sale, în care abordează mai ales registrul tragic se dovedesc eșecuri de casă iar Moliere ajunge, din cauza datoriilor, la închisoare. Fără să fie descurajat și să renunțe la pasiunea sa, Moliere colindă Franța, alături de actori ambulanți și, printr-un concurs fericit de împrejurări, va fi prezentat prințului de Conti și lui Philippe d’Orleans, fratele lui Ludovic al XIV-lea. Renunțând treptat la tragedii și preocupându-se de compunerea primelor sale farse, Moliere începe să câștige popularitate.

Odată cu venirea pe tron a Regelui Soare, Moliere dă lovitura și îl convinge pe noul monarh al Franței să îi ofere un loc de cinste trupei sale de actori, chiar la curtea regală. Ascensiunea însă este dificilă: rivalitatea cu trupa italienilor conduși de Scaramouche și scandalurile pe care le ridică, de fiecare dată, piesele sale îl transformă pe Moliere într-un personaj cât se poate de controversat în epocă. Prețioasele ridicole, o satiră a obiceiurilor și moravurilor pariziene (mai precis a ifoselor de salon și a falsului rafinament) îi atrage autorului francez primii dușmani. Încornoratul închipuit îi stârnește mai apoi și pe burghezi și pe micii negustori, nici curtenii nu scapă de ironie în piesa Pisălogii, Bolnavul închipuit atrage disprețul medicilor în vreme ce Tartuffe, lucrarea care înfierează și satirizează clerul, rămâne creația cea mai blamată și cea mai populară din epocă (această creație îl va lăsa până la urmă nespovedit, pe patul de moarte pe Moliere care va fi înmormântat alături de sinucigași în cadrul unei pseudoceremonii modeste).

În vremurile pe care le travesează, în care totul atârnă de dorința regelui (cel care și proclamă absolutimsul în Franța), în care preoții amenință enoriașii cu excomunicarea dacă participă la o reprezentație scenică condamnată, în care meseria de actor e privită de mulți drept o îndeletnicire a cerșetorilor și vagabonzilor, Moliere își asumă condiția martiric, atâta timp cât nu poate supraviețui o secundă fără teatru. O personalitate aplecată spre scriere, de o sinceritate adesea imprudentă, dramaturgul francez vede laturile comice și ironizează fără milă ipocrizia, fandoseala și o mulțime de vicii ale tuturor claselor sociale și profesionale. Povara celebrității îi va distruge încet sănătatea și îi va pune la grea încercare viața personală (nu va putea scăpăa niciodată de suspiciunile față de iubitele sale) și profesională: adversarii săi nu vor pregeta să îi dărâme teatrul, să îi ademenească actorii, să îl înjure, să îl satirizeze și să îl acuze de tot soiul de practici condamnabile (inclusiv incestul). Cu toate acestea, într-o vreme dominată de cenzură, de imprevizibil, de răuvoitori ipocriți, fragilul Moliere reușește să triumfe, să își desăvârșească pasiunile, să ocolească elegant adversarii, să livreze o operă apreciată în timpul vieții sale, o operă care a traversat ulterior, prin faimă și actualitate întreg mapamondul.

Abordarea lui Bulgakov în relatarea biografiei lui Moliere este inedită, în sens că scriitorul rus renunță la perspectiva de cronicar inert și obiectiv și se transpune cumva în miezul evenimentelor, devine un martor și chiar un avocat din oficiu al lui Moliere (nu lipsesc apărările dramaturgului francez, cel mai adesea opinii favorabile expuse explicit de narator chiar și în chestiunile obscure, rămase nelămurite pentru contemporanii lui Moliere sau pentru posteritate).

Traversând 300 de ani de istorie, Bulgakov oferă în fond o satiră subtilă la adresa totalitarismelor în general, la adresa presiunii ideologice față de artiști în general – prin evocarea destinului curajosului Moliere, cel care a înfierat, într-un context potrivnic, moravurile și viciile contemporanilor săi, scriitorul rus evocă felul în care arta reușește să ridiculizeze și să se ridice deasupra trecătoarelor orgolii și corupției spirituale.

Nu în ultimul rând, prin acest roman hibrid, Bulgakov demonstrează că biografia pe care o scrii cu cea mai mare plăcere e biografia care ți se aseamănă cel mai mult, biografia în care te regăsești și în care afli sensul și motivația pentru atitudinile tale prezente.

Sever Gulea, pentru blog.libris.ro