Lupta lui Blake cu Newton

 

1. Prolegomena

Fara indoiala, motivele pentru care un individ este indemnat sa adopte un punct de vedere limitativ sunt variate si nu este momentul sa detaliez. Nu de putine ori, ele depind de Zeitgeist: sunt putini relativisti in perioada romantica, dar multi in epoca postmoderna. Adesea insa, dincolo de optiunile ideologice, panza aproximativului adera mai fericit la suprafetele pline de dubii, materialiste, pesimiste. Cei care isi iau ca model de referinta experimentalul si fenomenul care poate fi probat empiric sunt pasibili de a adopta un punct de vedere precaut (dar nu mai putin convingator in liniile sale demistificatoare) in privinta intregii organizari a vietii si a universului.

Scepticismul newtonian, perspectiva strict stiintifica (y compris relativizanta) asupra realului provoaca, in perioada romantica, o reactie virulenta, menita a restabili prestigiul sacrului (care va fi, ulterior, definitiv dinamitat de Friedrich Nietzsche) si initiata de una dintre figurile cele mai contestate, din punct de vedere estetico-ideologic, de la sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea. Este vorba despre poetul, pictorul si gravorul englez, William Blake, care opune relativismului mecanicist newtonian un absolutism spiritual, expediind conceptia fizicianului de la Cambridge (alaturi de cele ale unor Francis Bacon - parintele experimentalismului - sau John Locke - creatorul filosofiei celor cinci simturi) pe primul palier, cel mai grosier si mai materialist, din cadrul edificiului sau vizionar tetramorf.

Ma voi axa deci asupra clash-ului dintre doua modele de gandire antinomice, unul exaltand calitatile prudentei epistemologice, celalalt - virtutile nelimitate ale imaginatiei. Acest conflict reprezinta, in opinia mea, unul dintre cele mai seducatoare aspecte ale confrunta-rii dintre stiinta experimentala si arta vizionara."