Lucian Blaga, Ipostazele "harfei de-ntuneric"

Lucian Blaga este autorul unui vers unic in literatura – el canta pe o „harfa de-ntuneric” (Liniste), care contrasteaza cu perceptia noastra incetatenita despre Poemele luminii. De la „harfa sfaramata”  („…Un cantec fara arpa, o raza fara soare…”/ Povestea magului…) a lui Eminescu, prin acest vers de un mister nedeslusit, ajungem in vecinatatea lui Brancusi, cel care a „eliberat sculptura de tot ce era de prisos si ne-a dat constiinta formei” - Henry Moore.

Putem extrapola: L. Blaga renunta la efigia clasica a harfei printr-un „alt Orfeu” (Norul), fara „corzi de arama” si „de fier”, care canta „pe corzi de linste”, precum un calugar simtind in rugaciune ca „inima canta singura” - Cristian Badilita.

Sensul e spre launtric, spre „prundul tainelor din mine” (La cinzeci de ani), spre „minunile intunericului” (Mi-astept amurgul), apropiat de luminile divine, de „deasupra intaileor ape”, de „lumina fara umbra” – „matricea din care se nasc substantele”. Putem aseza aceasta harfa, care si-a eliminat formele, alaturi de sculptura lui Brancusi – „dainuind in tenebre ca in povesti/cu fluier parelnic de vant/canti celor ce somnul si-l beau/din macii negri de subt pamant”…(Pasarea sfanta). - George Vulturescu.