Lumea Credintei nr. 6 (179), iunie 2018

EDITORIAL – DREPTATE SAU LIBERTATE? (II)

Mic discurs anti‑certocratie
Da, sunt bine, sanatos & vesel, nu s‑a sesizat nimeni din oficiu, comentariile vituperante dupa ultimul Editorial nu au aparut, nici formele de agresiune verbala in spatiul public, asa ca pot trece linistit la partea a doua a rationamentului (ceea ce oricum as fi facut, in orice conditii).
Asadar, dreptate sau libertate: ce alegem? Caci este limpede ca nu le putem avea pe ambele, la pa(r)chet…

Dreptatea
Daca ar fi sa cercetam situatia in cheia Scripturilor, stim ca numai a Domnului este judecata, iar dreptatea omului se arata ca o rufa murdara, ca o carpa in fata lui Dumnezeu. Asta ni se spune, inca din vremurile imemoriale ale Vechiului Testament, tocmai pentru a nu fi tentati sa‑i judecam pe ceilalti, dar nici sa ne indreptatim singuri in fata Unicului, Adevaratului Judecator. De aici reiese faptul (subtil si etern nuantat) ca omul nu poate face dreptate decat partial, judecand o speta sau alta dupa criterii si/sau coduri juridice care se schimba de la o generatie la alta, de la un timp istoric la altul. Cu alte cuvinte, dreptatea omeneasca are geometrie variabila in functie de secventa istoriei in care se aplica, de sistemul social si politic, de religia dominanta, de cutumele care opereaza in societate in acel moment etc. Are, sa zicem asa, caracteristicile unui mulaj aplicat pe trasaturile societale ale respectivei epoci, cu toate moravurile si valorile sale etice… Desigur, in absenta dreptatii omenesti, liniare, si in absenta aplicarii legilor existenta ar fi de neconceput, umanitatea s‑ar transforma instantaneu intr‑un infern terestru, intr‑un ospiciu fara medici si fara medicatie. Sa nu fie!

Libertatea
Despre libertate stim ca ea a fost asezata ca harisma/ virtute/trasatura de capatai in profilul sufletesc al primilor oameni. Lui Adam i s‑a spus limpede: Omule, esti liber! Poti haladui pe unde poftesti, te invit sa numesti lucruri, fenomene si creaturi, insa numai din acest pom sa nu gusti! Atat. Era o libertatea cvasi‑absoluta, orientata spre om, spre binele si devenirea lui ca faptura superioara. Ce a urmat stim cu totii… Pierderea increderii, a legaturii directe cu Dumnezeu l‑au dus pe bietul om in subteranele frustrarii, ale nesigurantei si ale fricii. Dar tot liber a ramas, ca principiu ordonator al fapturii umane, valoare/virtute de care Dumnezeu nu S‑a dezis, in ceea ce‑L priveste ca Tata iubitor. Caci numai in stare de libertate putea reveni omul la statutul sau initial, si nu intors „cu cheita”, ca un automat.

Iar libertatea (asociata credintei si inimii curate) a nascut, ulterior, cele mai paradoxale si inaltatoare situatii: Avraam care s‑a dus sa‑si jertfeasca unicul fiu, Iov, care a rabdat totul in umilinta, Fecioara Maria care a zis „Da!” arhanghelului, martirii care se duceau de bunavoie la moarte, calugarii care se mortificau in pustia Egiptului, cnejii care alegeau sacrificiul ultim pe campul de lupta, domnitorii care isi vedeau copiii ciopartiti de iatagane… Toti erau liberi sa aleaga altfel, sa faca altfel. Numai ca libertatea in Dumnezeu iti arata calea Crucii. La capatul drumul facut in libertate, de bunavoie, este Crucea. De aceea libertatea in Dumnezeu este eliberare, este mantuire, este viata.