Pe cat de mult scade credinta noastra in Hristos, Domnul cel inviat, pe atat de mult ni se propune, aproape isteric, credinta in noi insine. Stima de sine a ajuns chiar o virtute predata in manualele de morala apuseana. Ce e straniu este ca nimeni nu se gandeste sa le puna serios in balanta. Chiar ateu sa fii, nu poti sa nu iei in considerare ca o credinta sincera si curata in Hristos duce la sfintenie, adica la acel pisc al umanitatii care se considera mai prejos decat toti oamenii, de aceea ii slujeste in varii forme, de la cultura si pana la filantropie. Daca esti credincios cred ca iti e limpede ca o credinta puternica in Iisus cel inviat muta muntii din loc. In numele Lui Apostolii si Sfintii au ridicat, la propriu, mortii din morminte. Acum sa ne gandim ce aduce credinta in noi insine. O egolatrie de copil intarziat in cel mai bun caz, garnisita cu crize de manager isteric sau satisfacuta prin sesiuni de shopping obsesiv-compulsiv. In cazul ei extrem, credinta in propriul sine si doar in el poate naste maniaci ai torturii colective, de felul celor care au populat galeria sinistra de figuri a secolului XX.
Acum, ca cine vreti sa fiti? Ca Stalin sau ca Serafim din Sarov? Depinde in cine va (in)credeti... - Cristian Curte