Lumea monahilor nr.147 septembrie 2019

De cativa ani imi pare ca in Biserica se strecoara, tiptil, un duh al lumii care cinsteste trupul. Dar nu trupul indumnezeit, ci carnea pacatoasa in sine. Sigur, nu e vorba de lauda patimilor. Nu inca... Ispita e mult mai subtire si vine la noi prin cultul nemasurat pe care postmodernitatea il aduce sanatatii. Fara un orizont transcendent, prabusit cu totul aici, pe pamant, omul de acum nu are altceva de facut decat sa conserve, atat cat poate, lumea si clipa. Pentru el orice curgere este un pas spre moarte, dincolo de care se intinde doar nefiinta. Asa ca e musai sa ramana pururi tanar, sa fie prins in febra terapiilor anti-aging, sa practice idolatria sportului si sa aiba obsesia mancarurilor eco. Nu ca nu ar fi bine sa ne nemurim, sa punem trupul la treaba si sa pretuim bucatele asa cum ni le-a lasat Domnul. Dar aici e vorba de o mutare de accent, de la suflet la trup si de la Dumnezeu la lume. Incet, fara sa ne dam seama, nu vom mai vorbi de boala ca despre o cale spre despatimire ingaduita de Sus, iar metaniile vor fi inlocuite de tractiuni si exercitii la sala. In final ne vom alinia si noi la „trendul" planetar, calarind gloaba bunastarii in templul consumului. Un templu pe care Crucea nu are cum sa stea. Si unde nu e Cruce nu e nici Inviere... - Cristian Curte