Cand intr-o seara din primavara anilor '30 doi scriitori moscoviti pun la indoiala existenta diavolului, o singura fiinta ii poate convinge de contrariu: Satana insusi. Sosit in Moscova pentru marele sau bal, diavolul are nevoie de o regina. Si nici o femeie nu e mai potrivita pentru acest rol decat Margareta, cea care e gata sa-si vanda sufletul pentru a-l revedea pe iubitul ei, maestrul, autorul romanului despre Isus si Pontius Pilat. 

 

Cu o poveste ce penduleaza intre Moscova in plin stalinism si Ierusalimul de acum doua mii de ani, Bulgakov a dat nastere unui adevarat fenomen literar, care a uimit nu doar Rusia, ci si intreaga lume. Mereu surprinzator, ironic, pe alocuri melancolic ori satiric, romanul Maestrul si Margareta este pe drept cuvant considerat una dintre capodoperele literaturii moderne rusesti.

 

Minunat, amuzant, imaginativ. Romanul Maestrul si Margareta se inscrie fara echivoc in exceptionala traditie gogoliana a naratiunii satirice. - Newsweek

 

Maestrul si Margareta de Bulgakov este un roman ambitios, ametitor. E un concert cantat simultan la orga, cimpoi si flaut, in timp ce in mijlocul interpretilor se lanseaza artificii aprinse. - The New York Times

 

Cartea este pe rand amuzanta, misterioasa, contemplativa si tulburatoare. O capodopera. - Chicago Tribune

Fragment din romanul "Maestrul si Margareta" de Mihail Bulgakov:

 

„Dupa cateva minute, sedea pe o banca de langa zidul Kremlinului, fata in fata cu Manejul.

Margareta isi miji ochii, sa se fereasca de soarele stralucitor, amintindu-si de visul ei din noaptea trecuta si gandindu-se ca exact cu un an in urma, in aceeasi zi si la acelasi ceas, statuse pe aceasta banca alaturi de el. Ca si atunci, geanta ei neagra se afla langa dansa, pe banca. El insa lipsea acum, dar Margareta Nikolaevna vorbea totusi cu dansul, in gand: „Daca esti deportat, de ce nu-mi dai un semn de viata? Oamenii dau semne de viata. Nu ma mai iubesti? Nu, nu stiu de ce, dar nu pot crede una ca asta. Inseamna ca ai fost deportat si ai murit... Atunci, te rog, lasa-ma, da-mi in sfarsit libertatea de a trai, de a respira!..." Tot ea, raspundea in locul lui: „Esti libera... nu vezi ca nu te tin legata?" Apoi tot ea ii replica: „Nu, asta nu-i un raspuns! Dispari din amintirea mea, si-atunci voi fi libera...."

Prin fata ei se perindau trecatorii.

Tragand cu coada ochiului la femeia cocheta, atras de frumusetea si singuratatea ei, un barbat tusi ca sa-si dreaga glasul, se aseza pe celalalt capat al bancii si, luandu-si inima in dinti, vorbi:

- Indiscutabil, astazi este o vreme frumoasa.

Dar Margareta ii arunca o privire atat de posomorata incat, ridicandu-se pe data, individul pleca.

„Iata, de pilda", urma in gand Margareta, vorbind cu cel care-i stapanea sufletul. „De fapt, de ce l-am alungat pe acest barbat? Ma plictisesc, si acest donjuan nu era chiar atat de nesuferit, in afara, poate, de cuvantul acela prostesc al lui, «indiscutabil»... De ce stau asa, singura cuc, langa acest zid? De ce mi-e viata pustie?"

Sedea acolo trista si abatuta. Dar deodata simti in piept acelasi val de asteptare si emotie care o izbise si dimineata. Da, o sa se intample ceva! Valul o izbi din nou, si ea-si dadu seama ca era un val sonor. Prin zgomotele orasului rasunau tot mai deslusit, apropiindu-se, sunetele unei tobe si ale unor instrumente de suflat ce cantau cam fals.

Inaintea tuturor, trecand pe langa grilajul gradinii, aparu, mergand la pas, un militian calare, urmat de alti trei, pe jos. Apoi se ivi un camion inaintand incet; in el era imbarcata o orchestra. In urma camionului, un autodric nou-nout, cu sicriul pe el, acoperit de coroane si jerbe, avand in cele patru colturi cate un om in picioare: trei barbati si o femeie.”